Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a lansat luni 08 iunie 2026 în consultare publică un proiect de Hotărâre de Guvern pentru continuarea lucrărilor la Autostrada Sibiu-Pitești (A1). Actul normativ vizează declanșarea procedurilor de expropriere pentru imobilele situate pe amplasamentul suplimentar al Secțiunii 2, cuprinsă între localitățile Boița și Cornetu.

Potrivit documentului, statul român va acorda despăgubiri în valoare totală de 2.108.475,52 lei (peste 2,1 milioane lei) pentru un număr de 410 imobileproprietate privată. Suprafața de teren afectată de aceste noi măsuri se ridică la 198.648 mp (reprezentând terenuri cu sau fără investiții).

Exproprierile suplimentare vor fi realizate pe raza administrativă a patru localități din județele Sibiu și Vâlcea:

Suma totală destinată despăgubirilor a fost stabilită în baza unui raport de evaluare tehnică realizat în luna martie 2026 de către un expert autorizat ANEVAR, în strictă conformitate cu legislația privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică (Legea nr. 255/2010) și grilele notariale actualizate.

Pe lângă terenurile private ce urmează a fi expropriate, proiectul de HG aprobă și listele imobilelor proprietate publică a statului, precum și a celor aflate în proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale (UAT) din zonele menționate, care fac de asemenea parte din noul coridor extins de construire.

Propunerile pot fi transmise până pe 23 iunie

Fiind vorba despre o procedură de transparență decizională, cetățenii, asociațiile legal constituite și instituțiile interesate pot transmite propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare privind acest proiect de act normativ.

Termenul limită pentru trimiterea feedback-ului este data de 23 iunie 2026. Propunerile pot fi depuse online (prin formularul de E-consultare al ministerului), trimise prin e-mail la adresa [email protected], prin poștă sau depuse direct la Registratura Ministerului Transporturilor din București. De asemenea, organizațiile interesate pot solicita în scris organizarea unei întâlniri pentru dezbaterea publică a proiectului, tot până la data de 23 iunie.

Secțiunea 2 Boița – Cornetu (31,33 km) este considerată una dintre cele mai dificile secțiuni de autostradă din România, traseul acesteia trecând prin defileul Oltului și impunând lucrări complexe de consolidare, tuneluri și viaducte majore. Extinderea culoarului de expropriere vine ca urmare a detaliilor tehnice apărute în faza de proiectare detaliată și execuție a lucrărilor.

Imagini recente au fost publicate pe contul de YouTube al unui pasionat de infrastructură, Ioan Adrian Gică.

„Au fost demarate săpăturile la tunelul Boița 1 firul Cornetu-Boița și dinspre portalul sudic, de asemenea au fost ridicate aproape toate grinzile la viaductul nr 4. La Viaductul 1 Boița s-au turnat câte un segment atât înspre Sibiu cât și înspre Cornetu pe firul Boița Cornetu. La tunelul Boița 1 se lucrează destul de bine pe firul Cornetu-Boița și mai puțin bine pe firul Boița-Cornetu acolo unde antreprenorul turc întâmpină probleme din cauza solului instabil. Viteza de înaintare fiind mai mica fata de tunelul Robesti.”, a scris autorul filmării.

Secțiunea 2 Boița – Cornetu a Autostrăzii Sibiu – Pitești are o lungime de 31,33 km, iar pe traseul ei vor fi construite 7 tuneluri.

Lotul 2 Boița – Cornetu (31 km) este construit de asocierea de constructori din Turcia Mapa-Cengiz.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *