Carpati Autostradă – lucrari. Sursa foto: Captură video

Din cuprinsul articolului

Lucrările la unul dintre cele mai complexe tronsoane ale Autostrăzii Sibiu-Pitesțiintră într-o nouă etapă. Utilajul de forare care va excava tunelul Poiana, considerat cel mai lung tunel de pe această autostradă, urmează să ajungă în România în următoarele săptămâni. Anunțul a fost făcut de fostul secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, care a prezentat stadiul lucrărilor de pe secțiunea Cornetu–Tigveni, unul dintre cele mai dificile loturi ale proiectului ce traversează Munții Carpați.

Tunelul Poiana va fi realizat cu ajutorul unui utilaj TBM (Tunnel Boring Machine), tehnologie utilizată în premieră pentru infrastructura rutieră din România. Fiecare dintre cele două galerii va avea o lungime de aproape doi kilometri.

„În următoarele săptămâni, impresionanta cârtiță care va fora tunelul Poiana va ajunge în România”, a transmis Horațiu Cosma.

Potrivit acestuia, lucrările pregătitoare sunt deja în desfășurare, inclusiv producția segmentelor prefabricate care vor forma structura tunelului. Fiecare inel al construcției va fi alcătuit din nouă segmente prefabricate, cu o greutate de aproximativ 10 tone fiecare.

Pe șantierul tronsonului Cornetu–Tigveni, cu o lungime de 37 de kilometri și o valoare estimată la peste un miliard de euro, constructorul italian are mobilizați aproximativ 1.000 de muncitori.

Lucrările sunt în desfășurare la 15 dintre cele peste 50 de viaducte prevăzute în proiect. În paralel, se execută terasamente, excavații, ziduri de sprijin, consolidări și lucrări la ecoductul de la Călinești, care va traversa Defileul Oltului.

Dimensiunea investiției este reflectată și de volumele de materiale și lucrări necesare pentru finalizarea tronsonului:

  • peste 9 milioane de metri cubi de excavații;
  • aproximativ 2 milioane de metri cubi de umpluturi;
  • peste 1 milion de metri cubi de beton;
  • peste 100.000 de tone de oțel-beton;
  • aproximativ 47.000 de tone de tabliere metalice;
  • aproape 2.000 de grinzi prefabricate.

În perioada următoare, autoritățile urmăresc obținerea ultimelor avize și autorizații necesare continuării lucrărilor pe întregul traseu.

„Muncim intens, împreună cu constructorii acestui lot și ai lotului vecin de pe Valea Oltului, pentru finalizarea documentațiilor de mediu și emiterea ultimelor autorizații de construire în următoarele luni, astfel încât întregul proiect să poată avansa”, a declarat Horațiu Cosma.

Tot în această vară este programată deschiderea circulației pe Secțiunea 4 a Autostrăzii Sibiu–Pitești, între Tigveni și Curtea de Argeș. Odată cu inaugurarea acestui segment va fi dat în folosință și primul tunel de autostradă forat din România.

„Este coloana vertebrală a dezvoltării României, legătura istorică peste Carpați care va uni în această decadă provinciile istorice ale țării printr-un drum modern, sigur și rapid. După zeci de ani de așteptare, această conexiune strategică prinde contur în fiecare zi, pe șantierele din inima munților”, a afirmat Horațiu Cosma.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *