Traseul Via Transilvanica dintre Bistrița și Jeica a fost modificat, după ce vechiul drum a fost asfaltat în proporție de aproximativ 90%. Noua variantă, anunțată de Asociația Tășuleasa Social, mută cărarea înapoi în natură și transformă etapa inițială de 25 de kilometri în două segmente care însumează 33 de kilometri.
Potrivit Asociației Tășuleasa Social, decizia a fost luată pentru a păstra identitatea traseului de lungă distanță și pentru a oferi drumeților o experiență autentică.
Noul traseu traversează pășunile și pădurile din Herina, Nețeni și Albeștii Bistriței, cu acces către comunități care până acum nu se aflau pe ruta oficială.
”Realitatea din teren a însemnat modernizare: vechiul drum a fost asfaltat în proporție de 90%. O veste bună pentru comunitățile locale, dar o pierdere pentru experiența de drumeție. Pentru noi, semnalul a fost clar: e timpul să mutăm cărarea înapoi acolo unde îi este locul, în natură”, au transmis reprezentanții Tășuleasa Social.
Modificarea traseului a presupus un amplu proces de planificare și colaborare între voluntari, autorități locale, ocoale silvice și echipa Tășuleasa Social.
În paralel cu remarcarea traseului, echipa responsabilă de Ghidul Drumețului a documentat noua rută și poveștile comunităților traversate.
Noua secțiune a fost parcursă oficial sâmbătă, pentru prima dată, în cadrul unui eveniment la care au participat voluntari, elevi, profesori, autorități locale și drumeți.
Participanții au făcut un popas la Biserica Evanghelică din Herina, unde se află borna Via Transilvanica pregătită anul trecut de vicepreședinta Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, împreună cu echipa sa și sculptorul Ivan Ivanov.
Borna a fost dezvelită de Alin Ușeriu, președintele Asociației Tășuleasa Social, alături de George Gîlea de la Radio România Cultural. Cei doi pregătesc un proiect dedicat patrimoniului cultural de-a lungul întregului traseu Via Transilvanica.
Reprezentanții organizației au mulțumit tuturor celor implicați în dezvoltarea noii variante, inclusiv voluntarilor, ocoalelor silvice, primăriilor comunelor Galații Bistriței și Mărișelu, precum și companiei TeraPlast, unul dintre susținătorii proiectului încă din 2018.
Toate modificările și informațiile actualizate despre traseu sunt disponibile în Ghidul Drumețului și în aplicația Via Transilvanica.
Anunțuri gratuite din Maramures


