Sunt anii primelor emoții, ai excursiilor așteptate cu nerăbdare și ai lecțiilor care depășesc cu mult paginile manualelor.
Articol editat de Carmen Sas,
6 iunie 2026, 11:36 / actualizat: 6 iunie 2026, 21:44
Primii ani de școală sunt cei care rămân pentru totdeauna în suflet. Sunt anii în care literele prind viață, cifrele devin prietene, iar colegii se transformă într-o a doua familie. Sunt anii primelor emoții, ai excursiilor așteptate cu nerăbdare și ai lecțiilor care depășesc cu mult paginile manualelor.
Pentru elevii clasei a IV-a de la Colegiul Național “George Barițiu”, clopoțelul care va anunța în curând sfârșitul anului școlar marchează și încheierea unei etape importante din viața lor. Cu zâmbete largi și priviri pline de speranță, dar și cu o urmă de nostalgie, copiii se pregătesc să lase în urmă ciclul primar și să pornească spre o nouă aventură: gimnaziul.
„Nici măcar nu mi-am imaginat că au trecut atât de repede anii aceștia. Mi-a plăcut foarte mult”, mărturisește unul dintre elevi, în timp ce își amintește de perioada petrecută în bancă alături de colegii săi.
Pentru mulți dintre copii, acești ani au însemnat mult mai mult decât lecții și teme. Au fost ani plini de emoții, descoperiri și experiențe care i-au format ca oameni.
„Cei cinci ani de școală au fost plini de emoții. Au fost și grei, și ușori, dar pentru mine au fost perfecți. Îmi amintesc toate excursiile și toate momentele frumoase petrecute împreună”, spune o elevă.
Un alt copil mărturisește că cea mai importantă lecție învățată în acești ani nu se regăsește într-un manual.
„Am învățat că orice problemă are o soluție. Și vreau să-i mulțumesc doamnei învățătoare pentru toate lucrurile frumoase pe care ni le-a spus.”
Printre amintirile care vor rămâne vii se numără excursiile, activitățile împreună și prieteniile construite zi de zi. Pentru unii dintre elevi, școala a însemnat și adaptarea la o nouă țară și la un nou sistem educațional.
„M-am mutat din Canada și înainte să vin în România mi-era teamă că nu voi fi acceptată. Dar colegii m-au primit cu inima deschisă și cu zâmbetul pe buze”, povestește una dintre eleve.
Dincolo de emoții, copiii privesc cu încredere spre ceea ce urmează. Unii abia așteaptă să își cunoască noii profesori, alții sunt puțin îngrijorați de schimbările care îi așteaptă. Cu toții însă sunt conștienți că începe o etapă nouă.
„Îmi fac puține griji pentru clasa a cincea și pentru profesorii pe care nu îi cunosc, dar dacă mă voi concentra, cred că va fi bine”, spune unul dintre elevi.
Pentru mulți dintre ei, școala a fost locul în care și-au descoperit pasiunile. Unii iubesc matematica, alții sunt atrași de istorie, limbi străine sau științe. Toți însă au învățat că educația și cultura generală reprezintă cheia dezvoltării lor.
În spatele fiecărui copil se află dascălul care i-a ghidat pașii. Pentru învățătoarea Carmen Lăzăruc despărțirea de această generație este un moment încărcat de emoție.
„Mă uit la ei și nu-mi vine să cred cât de repede au trecut acești ani și cât de frumos au evoluat. Sunt copii minunați, fiecare dezvoltându-se în ritmul său. Sunt, fără îndoială, una dintre cele mai ambițioase generații pe care le-am avut.”
Cu glasul încărcat de emoție, Carmen Lăzăruc vorbește despre energia și bucuria pe care elevii i-au oferit-o în fiecare zi.
„Copiii colorează viața. Ei reușesc să facă acest lucru zi de zi, venind la școală cu zâmbetul pe buze și oferindu-mi puterea să merg mai departe, alături de ei.”
Mesajul pe care dorește să îl lase elevilor săi este același cu care au pornit împreună la drum în clasa pregătitoare:
„Să nu uite niciodată că orice problemă are o soluție. Să rămână ambițioși, perseverenți și să-și urmeze visurile, așa cum au făcut-o până acum.”
O etapă se încheie, iar alta începe. Cu bagajele pline de cunoștințe, amintiri și prietenii, absolvenții clasei a IV-a de la Colegiul Național “George Barițiu” pășesc spre gimnaziu cu emoție și încredere.
Iar în urma lor rămân râsete pe holuri, fotografii din excursii, caiete pline de însemnări și recunoștința unei învățătoare care i-a văzut crescând. Pentru copii începe un nou capitol. Pentru părinți și dascăli rămâne bucuria de a-i privi cum își deschid aripile și pornesc spre viitor.
Rodica Tulbure
Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.
Anunțuri gratuite din Maramures


