Judecătoria Târgu Mureș a dispus arestarea pentru 30 de zile a fostului preot ortodox Cristian Pomohaci. Măsura a fost luată într-un dosar în care procurorii au formulat acuzații de viol asupra unui minor și agresiune. În urma perchezițiilor făcute în mai multe imobile ale lui Pomohaci, anchetatorii au descoperit bani cash, în diferite valute, în valoare de aproximativ 2 milioane de euro.

Publicat în:




3 min Timp de citire

Decizia magistraților din Târgu Mureș a fost pronunțată în noapte, după audieri care au durat trei ore. Hotărârea nu este definitivă. Cristian Pomohaci fusese reținut pentru 24 de ore în urma unor descinderi efectuate de Serviciul de Investigații Criminale Mureș, sub coordonarea unui procuror.

Oamenii legii au efectuat percheziții în două apartamente din municipiul Târgu Mureș. În interior au găsit saci cu bani, în valute. Suma totală este estimată la două milioane de euro. Poliția verifică proveniența banilor.

Conform Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, faptele pentru care a fost arestat Pomohaci ar fi fost comise în perioada 2024-2026. Anchetatorii afirmă că bărbatul ar fi profitat de starea vulnerabilă unor minori de sex masculin. Acesta ar fi întreținut raporturi sexuale cu băieții, oferind în schimb sume de bani și bunuri.

Avocații lui Cristian Pomohaci resping acuzațiile. Aceștia afirmă că dosarul se bazează pe declarații și pe denunțul unui singur martor.  Acesta ar fi descris comportamentul lui Pomohaci și avansurile către tineri. Conform acestui martor, o persoană din dosar ar fi primit bunuri pentru a accepta faptele și pentru a păstra tăcerea. Este vorba despre un tânăr care a primit o mașină și căruia Pomohaci i-a plătit călătorii în străinătate, inclusiv în Dubai sau în Statele Unite ale Americii, locuri unde bărbatul își desfășura activitatea.

Apărarea susține că nu există probe și vorbește despre speculații. La ieșirea din sală, Pomohaci a fost așteptat de un grup de susținători care s-au îmbrâncit cu restul persoanelor de la tribunal.

Cristian Pomohaci a mai fost prima dată cercetat în anul 2017. Atunci a apărut în spațiul public o înregistrare audio de 22 de minute în care fostul preot încerca să corupă sexual un adolescent în vârstă de 17 ani, solicitându-i favoruri intime contra cost. Deși inițial a depus o cerere de autosuspendare invocând motive medicale, cazul a fost analizat de instanțele disciplinare ale Bisericii Ortodoxe Române.

Prin decizia Consistoriului Mitropolitan din 6 octombrie 2017, Cristian Pomohaci a fost carisit, aducă destituit definitiv din slujirea clericală. A urmat și o anchetă penală Parchetul General a preluat atunci cercetările sub acuzația de acte sexuale cu un minor. Cu toate acestea, faptele reclamate la acea vreme s-au prescris sau nu au putut fi demonstrate cu probe suficiente, motiv pentru care acel dosar specific a fost clasat fără a se finaliza cu o condamnare.

Dincolo de dosarele de natură sexuală, Pomohaci a fost investigat de Secția de urmărire penală din cadrul Parchetului General pentru infracțiuni economice. Procurorii au stabilit că în perioada ianuarie 2012 – octombrie 2017, acesta a închiriat 11 bunuri imobile pe care le deținea în proprietate și a declarat la organele fiscale venituri mult mai mici decât cele încasate în realitate.

Suma ascunsă de la impozitare a fost de aproximativ 152.000 de euro), iar prejudiciul adus statului ar fi de peste 136.000 de lei. Cristian Pomohaci a semnat atunci cu procurorii un acord de recunoaștere a vinovăției. Instanța a validat acordul și i-a dat o condamnare de 1 an de închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 2 ani și obligația de a efectua 90 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității. Prejudiciul a fost achitat integral în timpul anchetei.

Cazul Pomohaci mai are, însă, o fațetă: este este acuzat de practici religioase controversate, chiar înainte de excluderea din preoție. În 2013, a primit un canon de pocăință la Mănăstirea Afteia pentru practici neacceptate de canoanele ortodoxe (inclusiv ritualuri descrise drept exorcizări).

După caterisire, acesta a cumpărat un fost restaurant în comuna Ernei (județul Mureș) și l-a transformat într-un complex cu aspect de biserică și mănăstire. Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei a emis în mod repetat circulare oficiale (cea mai recentă în mai 2026) prin care avertiza credincioșii că: Pomohaci poartă ilegal uniforma preoțească și că slujbele oficiate acolo de el, de alți „pseudopreoți” sau „așa-zise călugărițe” nu aparțin și nu sunt recunoscute de Biserica Ortodoxă Română.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *