În ultima perioadă, internaționalul român Nicolae Stanciu (33 de ani), legitimat la Dalian Yingbo, în China, s-a aflat în prim-planul poveștii unui posibil transfer la U Cluj.

În plus, informațiile prezentate în presă au conturat un tablou de excepție. Concret, s-a spus că Stanciu a bifat deja un acord de principiu cu „șepcile roșii”. Situația, însă, e cu totul alta, președintele clubului din Ardeal oferind detalii importante pe marginea subiectului.

Radu Constantea a spus totul! Nicolae Stanciu nu ajunge la U Cluj: „Sunt doar speculații”

Radu Constantea a lămurit chestiunea potențialei mutări a lui Nicolae Stanciu pe „Cluj Arena”. Recent, despre mijlocașul de atac s-a scris că ar viza întoarcerea în România, din dorința de a se stabili aici.

Totuși, președintele clubului din Cluj-Napoca a explicat că nu e posibil ca Nicolae Stanciu să semneze cu rivala celor de la CFR. „Studenții” l-ar vrea pe fotbalistul „tricolor”, dar transferul e imposibil de realizat, deoarece partea financiară este problematică.

„Sunt doar speculații. Nicolae Stanciu, din ce știm, e în mijlocul sezonului în China, are contract și vorbim de niște sume foarte mari din perspectiva contractului pe care îl are acolo. Nu cred că se pune problema ca Nicolae Stanciu să ajungă la Universitatea Cluj”, a declarat Radu Constantea, pentru fanatik.ro.

„Cei de acolo își doresc să prelungească, așa că nu e realizabil acest transfer”

De asemenea, președintele lui U Cluj a prezentat o informație pe care o deține, conform căreia șefii clubului din China vor să prelungească actuala înțelegere a lui Nicolae Stanciu.

„(n.r. – Nici măcar la iarnă nu sunt șanse?) Nu cred. Sigur, acum noi ne-am dori, nu ascund acest lucru, dar cred că din perspectiva bugetului nu ne putem încadra. Am auzit că are un sezon foarte bun în China.

Din ce știu, cei de acolo își doresc să-i prelungească contractul, așa că nu e realizabil acest transfer. (n.r. – L-ați vrea, dar este imposibil) Exact!”, a conchis Radu Constantea.

U Cluj nu este singura formație din Superliga care s-a interesat recent de serviciile lui Nicolae Stanciu. Inclusiv Rapid București a încercat să-l aducă pe mijlocaș, însă fără succes.

  • 2.000.000 de euro valorează Nicolae Stanciu, potrivit transfermarkt.com
  • De-a lungul timpului, mijlocașul a îmbrăcat tricoul următoarelor echipe, pe lângă cel al lui Dalian Yingbo: Unirea Alba Iulia, FC Vaslui, FCSB, Anderlecht (Belgia), Sparta Praga (Cehia), Al-Ahli (Arabia Saudită), Wuhan Three Towns (China), Damac (Arabia Saudită), Genoa (Italia)
  • Stanciu este unul dintre cei mai importanți internaționali „tricolori”, având 86 de meciuri și 15 goluri la prima reprezentativă a României

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *