Modele în scaun rulant au demonstrat că frumusețea înseamnă depășirea limitelor.

Articol editat de cristina.rusu,
4 iunie 2026, 16:29

Podiumul de modă s-a transformat, la Cluj, într-o scenă a curajului, demnității și incluziunii. Opt modele în scaun rulant au defilat în cadrul evenimentului Atipic Beauty, prezentând creațiile unor designeri români și demonstrând că frumusețea nu ține de aparențe, ci de puterea de a depăși obstacolele și de a-ți urma visurile.

 

Sub sloganul „Frumusețea e în noi, nu în aparențe”, proiectul Atipic Beauty invită publicul să privească dincolo de dizabilitate și să descopere oamenii, poveștile și realizările lor. După prezentarea de modă, modelele au urcat pe scenă alături de personalități locale și au împărtășit experiențe de viață care au emoționat și inspirat publicul.

Evenimentul a ajuns la cea de-a 53-a ediție și face parte din proiectele dezvoltate de Asociația Open Your Heart.

De peste 13 ani, Atipic Beauty promovează acceptarea și incluziunea persoanelor cu dizabilități și încearcă să schimbe percepțiile societății prin exemple concrete de reușită.

În centrul acestei inițiative se află Magda Coman, președinta Asociației Open Your Heart și fondatoarea proiectului, care spune că Atipic Beauty s-a născut din propria sa experiență.

„Atipic Beauty este proiectul meu de suflet pentru că a fost creat pe propria mea poveste. Acum 13 ani am făcut o promisiune în faţa lui Dumnezeu şi anume că dacă mă va lăsa în viaţă, voi reuşi să fac ceva atât de unic încât persoanele cu dizabilităţi asemeni mie să fie puse în valoare, să nu mai fim marginalizaţi şi să încerc să arăt abilităţile lor”, a declarat Magda Coman.

Ea subliniază că proiectul a depășit de mult statutul unui simplu eveniment de modă și a devenit o mișcare de conștientizare la nivel național.

„De la Cluj urmează să mergem la Braşov, Oradea, Iaşi şi vom termina cu o gală spectaculoasă la Palatul Parlamentului”, a explicat aceasta.

Organizatoarea speră că, prin puterea exemplului oferit de participanți, autoritățile și factorii de decizie vor înțelege mai bine nevoile persoanelor cu dizabilități și vor contribui la construirea unei societăți mai incluzive.

„Atâta timp cât reuşesc ca acest concept de eveniment să-l menţin, cred din toată inima că autorităţile şi toţi cei care au puterea să schimbe legea şi să respecte persoanele cu dizabilităţi o vor face, deşi am observat un regres anul trecut în acest sens”, a afirmat Magda Coman.

Mesajul proiectului este transmis și prin poveștile modelelor participante. Mulți dintre ei au construit cariere, și-au întemeiat familii și au devenit surse de inspirație pentru cei din jur, demonstrând că o dizabilitate nu definește valoarea unui om.

Printre veteranii Atipic Beauty se numără Ovidiu Milian, președintele Asociației Deficienților Locomotori din Bihor, care participă de ani buni la aceste prezentări.

„Eu, începând cu Atipic Beauty, am început să mă integrez în comunitatea persoanelor cu dizabilităţi, să fiu o voce în măsura în care am reuşit şi îmi doresc să fiu în continuare”, a spus acesta.

Pentru el, unul dintre cele mai importante obiective ale proiectului este schimbarea perspectivei publicului asupra dizabilității.

„Îmi doresc să ne conectăm unii cu alţii şi publicul să poată să vadă dincolo de dizabilitate, să vadă omul, să vadă realizările şi să înţeleagă că viaţa merită trăită indiferent de situaţie şi de problemele prin care trec”, a adăugat Ovidiu Milian.

Dincolo de emoția și eleganța prezentării de modă, Atipic Beauty transmite și un apel către instituții și companii private. Organizatorii le cer acestora să susțină activ persoanele cu dizabilități, atât prin măsuri care să le îmbunătățească viața de zi cu zi, cât și prin crearea unor oportunități reale de educație și angajare.

La 13 ani de la prima ediție, proiectul continuă să demonstreze că adevărata frumusețe se regăsește în perseverență, în curajul de a merge mai departe și în capacitatea de a vedea omul înaintea dizabilității.

 

Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *