Pasagerii care ajung la Cluj-Napoca au de acum acces la apă potabilă gratuită, după ce în aeroport au fost amplasate mai multe stații de hidratare, unde oamenii își pot umple propriile recipiente. Măsura este apreciată de călători, mai ales că sunt și comercianți care vând apa îmbuteliată de 0,5 litri chiar și cu 25 de lei. Aeroportul din Cluj a fost, de altfel, primul din țară care a eliminat limita de 100 de mililitri de lichide din bagaj.

Nouă dozatoare de apă au fost instalate în aeroportul din Cluj-Napoca, astfel că pasagerii au acum acces la apă potabilă gratuită, la fel ca în multe aeroporturi europene.

„Astfel de stații de hidratare au fost amplasate atât în zona publică a terminalului, cât și în zonele restricționate. Măsura este apreciată de pasageri, mai ales că în aeroport găsim apă la 0,5 litri chiar și la prețul de 25 de lei”, transmite jurnalistul Digi24, Bianca Timșa.

„Am cumpărat până acum. Prețurile?! Exagerate!”, spune o pasageră.

„Mi se pare un lucru foarte bun! Susțin acestă inițiativă, chiar e una bună. Salvăm apă, salvăm PET-uri”, e de părere o altă doamnă.

„Zbor către Stockholm. Acolo era demult această inițiativă și mă gândeam când o să apară și la noi prin țară”, spune altcineva.

Inițiativa afectează direct comercianții care vindeau apă la suprapreț, astfel că acum ar putea să fie nevoiți să reducă tarifele.

„Bineînțeles că s-ar putea să fie nevoie să-și adapteze prețul. Avem în vedere să marim, pe viitor, numărul acestor puncte. Considerăm că este o facilitate foarte importantă pentru pasageri”, a declarat, pentru Digi24, directorul Aeroportul Internațional “Avram Iancu” Cluj-Napoca, David Ciceo.

„Este destul de eficient, pentru că vă dați seama că o apă în aeroport e destul de scumpă”, constată un pasager.

„Cred că este o idee foarte bună, în special pe timpul verii, pentru că hidratarea e foarte importantă pentru sănătate și în special dacă sunt și copii mici”, completează o doamnă.

Aeroportul din Cluj a fost primul din țară care a eliminat limita de 100 de mililitri de lichide din bagaj. Pasagerii pot transporta în bagajul de cabină recipiente de până la 2 litri fiecare. Dozatoare de apă poatabilă au fost instalate și în aeroporturile Henri Coandă și Aurel Vlaicu din București.

reporter: Bianca Timșa
operator: Radu Tomuleț

Editor : Izabela Zaharia

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *