Cristian Pomohaci, reținut pentru 24 de ore într-un dosar privind infracțiuni contra libertății și integrității sexuale

Cântărețul de muzică populară și fostul preot Cristian Pomohaci a fost reținut pentru 24 de ore, miercuri seara, în urma unor percheziții efectuate de polițiști la două dintre locuințele sale din municipiul Târgu Mureș. Măsura a fost dispusă într-un dosar penal care vizează presupuse infracțiuni contra libertății și integrității sexuale.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mureș, la data de 3 iunie 2026, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Mureș au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș.

„În urma activităților desfășurate și a probatoriului administrat în cauză, în cursul acestei seri, un bărbat de 57 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Mureș”, a transmis IPJ Mureș.

Cristian Pomohaci urmează să fie prezentat magistraților cu propunere legală, iar cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor cauzei.

Surse judiciare citate de AGERPRES au precizat că ancheta vizează fapte care ar fi fost comise începând cu anul 2022, existând suspiciuni că în dosar sunt implicați și minori. Aceste informații nu au fost confirmate oficial de anchetatori.

Un nume cunoscut în muzica populară și fost slujitor al Bisericii Ortodoxe dar cu mănăstire la Ernei

Cristian Pomohaci s-a remarcat de-a lungul anilor atât ca interpret de muzică populară, cât și ca preot ortodox. Născut în județul Mureș, acesta a slujit timp de mai mulți ani la Parohia Moșuni, localitate cunoscută pentru biserica ortodoxă cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, unul dintre reperele spirituale ale comunității din Câmpia Transilvaniei.

Exorcizare la Moșuni

În perioada în care a fost paroh la Moșuni, Pomohaci a devenit una dintre cele mai cunoscute figuri clericale din județul Mureș, atrăgând numeroși credincioși la slujbele și activitățile organizate în localitate unde credincioși din toată țara veneau în fiecare vineri noaptea pentru slujbe speciale de dezlegare. Deși era interpretat ca un „mag” sau „om de spectacol”, susținătorii săi îi atribuiau puteri neobișnuite, cum ar fi capacitatea de a cunoaște viața oamenilor sau fapte petrecute la distanță (de exemplu, cineva care a intrat fără batic într-o altă biserică)

Cristian Pomohaci, omniprezent în toate programele de folclor din România

 În paralel, și-a dezvoltat cariera artistică, devenind un interpret apreciat de muzică populară și religioasă, cu numeroase apariții la televiziune, concerte și festivaluri folclorice din țară și din diaspora.

După îndepărtarea sa din cler, acesta și-a concentrat activitatea în comuna Ernei, unde a înființat Asociația „Sfânta Treime” Ernei și a amenajat un așezământ religios cunoscut sub denumirea de Mănăstirea Creștin-Ortodoxă Ernei, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”. Așezământul a funcționat în afara structurilor oficiale ale Bisericii Ortodoxe Române și a devenit loc de pelerinaj pentru susținătorii fostului preot.

Destituit din cler în 2017

Cristian Pomohaci s-a aflat și în trecut în centrul unor controverse legate de acuzații privind comportamentul său față de minori. Deși un dosar penal anterior a fost clasat, acesta a fost destituit din slujirea clericală prin Decizia Consistoriului Mitropolitan nr. 4 din 6 octombrie 2017.

La începutul lunii mai 2026, Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei a transmis o nouă circulară către unitățile de cult din județele Alba și Mureș, reiterând faptul că Pomohaci nu mai este preot al Bisericii Ortodoxe Române și avertizând credincioșii să nu participe la activitățile religioase organizate de acesta la Ernei.

În document, reprezentanții Arhiepiscopiei au precizat că așezământul religios amenajat de fostul preot în comuna Ernei nu aparține de Biserica Ortodoxă Română și că instituția a făcut demersuri către autoritățile statului pentru aplicarea măsurilor legale care se impun.

„Reiterăm Circulara cu nr. 3802/20.10.2022, prin care aducem la cunoştinţă tuturor fiilor şi fiicelor Eparhiei noastre din judeţele Alba şi Mureş, că susnumitul a fost destituit din slujirea clericală prin Decizia Consistoriului Mitropolitan cu nr. 4/06.10.2017. De asemenea, reamintim că localul din comuna Ernei, judeţul Mureş, pe care acesta l-a transformat în biserică şi mănăstire, unde, atât el, cât şi alţi pseudopreoţi şi aşa-zise călugăriţe, oficiază slujbe după rit ortodox, nu aparţine de Biserica Ortodoxă Română. Din păcate, domnul Cristian Pomohaci continuă să poarte ilegal uniforma preoţească şi veşminte preoţeşti, inducând în eroare multă lume şi chiar îndrăznind să apară îmbrăcat ca preot când se afla într-o călătorie în Ţara Sfântă. Ca urmare a acestei situaţii îngrijorătoare prin care numeroase familii suferă şi se destramă şi multe suflete se pierd, îndemnăm pe toţi credincioşii să nu frecventeze acel loc care nu are binecuvântarea Bisericii Ortodoxe Române şi să nu mai solicite domnului Cristian Pomohaci aşa-zise ‘slujbe’ sau ‘dezlegări’ şi nici să contribuie financiar la diferitele ‘colecte’ care se fac acolo”, se arăta în acea circulară.

În documentul emis de Arhiepiscopia Alba Iuliei se menţiona că instituţia nu mai are autoritate canonică asupra lui Cristian Pomohaci, deoarece nu mai este preot, fiind făcute mai multe demersuri către autorităţile statului pentru aplicarea măsurilor legale ce se impun.

Imagine publicată pe pagina Mănăstirii private de la Ernei a lui Cristian Pomohaci

Ancheta aflată în desfășurare este coordonată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, iar autoritățile subliniază că toate persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Vasile Dancea

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *