‘La data de 3 iunie 2026, sub coordonarea și supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Mureș au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Târgu Mureș, într-o cauză penală privind săvârșirea unor infracțiuni contra libertății și integrității sexuale. În urma activităților desfășurate și a probatoriului administrat în cauză, în cursul acestei seri, un bărbat, de 57 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Mureș’, a anunțat, miercuri seara, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mureș.

Cristian Pomohaci urmează să fie prezentat magistraților, cu propunere legală.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, pentru documentarea întregii activități infracționale și pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt și de drept, a mai menționat sursa citată.

Polițiștii mureșeni au efectuat, miercuri, o serie de percheziții domiciliare la cântărețul Cristian Pomohaci, într-un dosar de agresiune sexuală, una dintre locațiile vizate fiind situată în apropierea centrului municipiului Târgu Mureș.

Surse din cadrul anchetei au precizat că perchezițiile au loc în cadrul unui dosar în care ar fi investigate fapte ce s-ar fi petrecut începând din anul 2022, fiind implicați și minori.

Asupra lui Cristian Pomohaci au mai planat astfel de acuzații, însă dosarul a fost clasat, dar acesta a fost destituit din slujirea clericală prin Decizia Consistoriului Mitropolitan cu nr. 4/06.10.2017.

La începutul luni mai 2026, Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei a trimis o nouă circulară către toate unitățile de cult privind situația lui Cristian Pomohaci, ‘având în vedere numeroasele sesizări primite la Centrul eparhial, prin care mai multe persoane se plâng de experiența pe care au avut-o cu fostul preot Cristian Pomohaci’.

‘Reiterăm Circulara cu nr. 3802/20.10.2022, prin care aducem la cunoștință tuturor fiilor și fiicelor Eparhiei noastre din județele Alba și Mureș, că susnumitul a fost destituit din slujirea clericală prin Decizia Consistoriului Mitropolitan cu nr. 4/06.10.2017. De asemenea, reamintim că localul din comuna Ernei, județul Mureș, pe care acesta l-a transformat în biserică și mănăstire, unde, atât el, cât și alți pseudopreoți și așa-zise călugărițe, oficiază slujbe după rit ortodox, nu aparține de Biserica Ortodoxă Română. Din păcate, domnul Cristian Pomohaci continuă să poarte ilegal uniforma preoțească și veșminte preoțești, inducând în eroare multă lume și chiar îndrăznind să apară îmbrăcat ca preot când se afla într-o călătorie în Țara Sfântă. Ca urmare a acestei situații îngrijorătoare prin care numeroase familii suferă și se destramă și multe suflete se pierd, îndemnăm pe toți credincioșii să nu frecventeze acel loc care nu are binecuvântarea Bisericii Ortodoxe Române și să nu mai solicite domnului Cristian Pomohaci așa-zise ‘slujbe’ sau ‘dezlegări’ și nici să contribuie financiar la diferitele ‘colecte’ care se fac acolo’, se arăta în acea circulară.

În documentul emis de Arhiepiscopia Alba Iuliei se menționa că instituția nu mai are autoritate canonică asupra lui Cristian Pomohaci, deoarece nu mai este preot, fiind făcute mai multe demersuri către autoritățile statului pentru aplicarea măsurilor legale ce se impun.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *