Pentru al șaselea sezon consecutiv, U-BT Cluj-Napoca a câștigat titlul de campioană a României la baschet masculin. Studenții și-au adjudecat un nou trofeu în LNBM, după un succes cu 3-1 la general în fața rivalei CSM Oradea. Formația pregătită de Mihai Silvășan a câștigat meciul al patrulea cu scorul de 74-72, deși a înregistrat o primă repriză fără coș de trei. Orădenii au fost aproape să recupereze un ecart de două cifre pe final, însă nu mai avut suflu pentru a completa revenirea.
U-BT Cluj a început cu Daron Russell, Darius Miron, Jeffery Taylor, Mitch Creek și Nighael Ceaser. La Oradea, titulari au fost Jaizec Lottie, Kris Richard, Bobe Nicolescu, Bandja Sy și Emmanuel Nzekwesi.
Ceaser a deblocat tabela cu un dunk agresiv din pasa lui Russell. Sy a marcat primele cinci puncte ale oaspeților. Creek s-a trecut și el pe lista marcatorilor, după care Lottie și Nzekwesi au dus-o pe Oradea la două posesii. Russell și Creek au calmat apele pentru moment, dar Richard le-a răspuns cu o triplă. Bropleh a majorat diferența la șapte lungimi, dar Miletic, Molinar și Woodbury s-au regrupat rapid. Bropleh și Pridgett au păstrat-o în față pe Oradea, primul sfert terminându-se 15-20.
Cristian Achim s-a văzut nevoit să ceară timeout rapid în sfertul secund, după patru puncte rapide marcate de Woodbury și Molinar. Nicolescu a calmat apele cu un coș de trei, dar Molinar i-a răspuns cu un floater. Nzekwesi și Berceanu au modificat și ei tabela cu câte două puncte. Molinar a rămas fierbinte și a ținut-o aproape pe U-BT, animând atmosfera cu un dunk în tranziție. Ceaser a marcat și el de sus și Oradea a cerut un nou timeout după ce deficitul a scăzut la o posesie. Nicolescu a oprit seceta Leilor Roșii cu o triplă norocoasă în ultima secundă de atac. Nzekwesi l-a urmat și el cu un coș de sub panou. Russell a avut ultimele patru puncte ale reprizei, iar la pauza mare, scorul era 33-36.
După 11 ratări de la distanță pentru U-BT, Richard a spart gheața și a egalat cu prima triplă a echipei sale. Miletic a readus formația gazdă în avantaj, dar a primit replica de la Kris Richard, care a transformat o triplă cu tot cu fault. Năstruț a rupt echilibrul după ce Miletic egalase cu un alley-oop. Patrick Richard s-a alăturat și el recitalului triplelor și a egalat din nou, la 45. Russell a preluat inițiativa pentru U-BT cu șapte puncte la rând. Creek a dublat ecartul cu o triplă. Atmosfera în sală s-a încins după un and-one reușit de Molinar dintr-un no-look pass al lui Fatts. Bropleh a mai calmat apele după ce clujenii s-au distanțat la două cifre, iar înainte de actul decisiv, tabela indica 60-52.
Același Bropleh a mai tăiat trei puncte din deficit cu un coș de afară. Molinar a răspuns cu două libere, dar același Bropleh a reaprins suspansul cu un nou coș de trei. Nzekwesi a tăiat ecartul la o posesie cu un tip-in. Russell a calmat apele cu o triplă după o posesie prelungită. Young și-a răscumpărat greșeala de mai devreme și a marcat cu un and-one, forțând și al patrulea fault la Miletic. Fatts nu s-a oprit și a marcat și cu un step-back. Diferența a revenit în cele din urmă în double-digits, dar bihorenii au reușit din nou să reintre în joc prin reușitele lui Nzekwesi. Lottie l-a urmat și diferența scădea la o posesie. Jaizec Lottie a avut șansa egalării, dar a fost căpăcit agresiv de Ceaser, iar scorul final a fost 74-72 și trofeul a rămas la Cluj.
Daron Russell a ieșit din nou la rampă, cu 23 de puncte, 5 recuperări și 7 assist-uri. Iverson Molinar l-a urmat cu 17 puncte de pe bancă, iar în double-digits a mai fost Mitch Creek cu 10 puncte. Cel mai bun marcator al Oradiei a fost Thomas Bropleh cu 16 puncte, urmat de Emmanuel Nzekwesi cu 15 și Kris Richard cu 12.
*foto: Facebook/U-BT Cluj-Napoca
Anunțuri gratuite din Maramures


