Un șofer în vârstă de 55 de ani, din localitatea Poplaca, este cercetat de polițiști după ce a provocat un accident rutier în municipiul Sibiu, iar testarea alcoolscopică a indicat o valoare de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Incidentul s-a produs marți, 2 iunie, în jurul orei 09:40, pe strada Ludoș din municipiul Sibiu.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, bărbatul conducea un autoturism pe strada Ludoș, iar la intersecția cu strada Sibiel nu ar fi păstrat distanța de siguranță în mers și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un sibian în vârstă de 47 de ani.
În urma impactului, autoturismul lovit a fost proiectat într-o altă mașină.
Din fericire, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale, fără victime.
Polițiștii au efectuat testarea alcoolscopică a șoferului de 55 de ani, iar aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier Sibiu pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului și aplicarea măsurilor legale.
Anunțuri gratuite din Maramures


