Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
CFR Cluj se confruntă cu mari probleme de ordin financiar, clubul având mai multe salarii restante către jucători. Datoriile formației din Gruia depășesc 25 de milioane de euro, iar pentru Neluțu Varga situația pare tot mai greu de redresat.
Mai mult decât atât, nu mai puțin de zece jucători și-au depus deja memorii pentru a încasa salariile restante, iar insolvența este, la prima vedere, cea mai la îndemână soluție.
Datorii uriașe la CFR! Situație dificilă pentru Neluțu Varga
A început dezastrul la CFR Cluj odată cu plecarea lui Daniel Pancu. Clubul patronat de Neluțu Varga a adunat datorii de aproximativ 25 de milioane de euro, iar acum sunt probleme și cu jucătorii.
Potrivit celor de la fanatik.ro, nu mai puțin de zece jucători și-au depus deja memorii pentru a încasa salariile restante pe lunile martie și aprilie, în curând urmând să fie solicitată și retribuția pe mai.
Anunțuri gratuite din Maramures


