Neluțu Varga a anunțat că începând de joi, 4 iunie, CFR Cluj va avea un nou antrenor și le-a aruncat mănușa rivalelor din SuperLiga. Banca tehnică a ardelenilor a rămas liberă după plecarea lui Daniel Pancu la Rapid.

Când vine noul antrenor la CFR Cluj

CFR Cluj a rămas fără antrenor după ce Daniel Pancu a plecat cu scandal la Rapid. Fostul selecționer U21 ar fi trebuit să continue în Gruia pentru că a calificat echipa în preliminariile Conference League, dar a preferat să revină în Giulești. FANATIK a anunțat în exclusivitate că succesorul lui „Pancone” pe banca feroviarilor va fi nimeni altul decât Edi Iordănescu (47 de ani). Neluțu Varga preferă să păstreze încă misterul, dar a anunțat că începând de joi, 4 iunie, CFR Cluj va avea un nou antrenor.

„În două zile voi ajunge în România. Am progresat (n.r. despre discuțiile cu noul antrenor) și cred că vom numi noul antrenor până joi. Avem două variante în momentul de față, negociem, dar nu vă pot spune numele.

Unul dintre ei doi sigur va fi. Un antrenor de talie. Pot să vă spun că nu lăsăm garda jos, sub nicio formă. Se rezolvă toate problemele și vom începe anul cu dreptul, nu cu stângul”, a spus Ioan Varga, conform digisport.ro.

În cazul în care alesul lui Neluțu Varga va fi Edi Iordănescu, pentru fostul selecționer al României acesta ar fi al treilea mandat în Gruia. Edi Iordănescu a mai antrenat-o pe CFR Cluj în perioadele iunie – iulie 2018 și decembrie 2020 – iunie 2021. Edi Iordănescu a antrenat ultima dată în Polonia, la Legia Varșovia, de care s-a despărțit anul trecut, la finalul lunii octombrie.

  • 3 trofee a câștigat Edi Iordănescu la CFR Cluj: campionatul (2020-2021), Supercupa României (2018-2019, 2020-2021)

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *