Otto Hindrich (23 de ani), portar vândut de CFR Cluj la Legia Varşovia, are şansa de a ajunge la o superputere din Serie A.

 

 

Goalkeeperul cumpărat de polonezi în iarnă a impresionat în tricoul Legiei, iar asta l-ar putea face să prindă transferul carierei. Conform LazioSpace, Hindrich ar fi pe lista celor de la Lazio, grupare care l-ar putea pierde pe Ivan Provedel (32 de ani).

Portarul este dorit de Cristi Chivu la Inter iar cele două părţi sunt aproape de a ajunge la un acord, astfel că Lazio are nevoie să transfere un înlocuitor.

Potrivit sursei, una dintre variantele clubului este Otto Hindrich, jucător crescut la academia celor de la CFR Cluj. O decizie în acest sens va fi luată săptămânile viitoare, întrucât noul sezon în Serie A va începe peste trei luni.

 



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *