Bistrița-Năsăud: O șoferiță de 17 ani a ajuns cu o mașină de tip B1 în albia unui pârâu; a suferit leziuni la coloana vertebrală
O tânără de 17 ani, care conducea un vehicul de tip B1 pe drumul național DN 17, a fost rănită, vineri seară, după ce a pierdut controlul direcției și a ajuns în albia unui pârâu, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud.
”Astăzi, 29 mai, polițiștii Compartimentului Rutier Beclean au intervenit pentru efectuarea cercetărilor, ca urmare a producerii unui accident rutier pe Drumul Național 17, în Ciceu Mihăiești. Din primele date, o tânără de 17 ani, din Uriu, în timp ce conducea un autovehicul din categoria B1 pe direcția Dej – Bistrița, a pierdut controlul direcției, a ieșit în afara părții carosabile și a ajuns în albia unui pârâu. Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătoarei auto, care a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a transmis IPJ.
La locul accidentului au intervenit un echipaj de pompieri și un echipaj SMURD.
Victima a suferit leziuni la coloana vertebrală, a precizat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bistrița-Năsăud.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzei și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul. AGERPRES / (AS – redactor: Tina Dumitrescu, editor: Marius Frățilă, editor online: Gabriela Badea)
Afisari: 1
Anunțuri gratuite din Maramures


