Competiția de alergare montană a ajuns la cea de a XIV-a ediție. Pe lângă cele șapte probe din concurs, organizatorii le-au pregătit celor mici, de Ziua Copilului, multe surprize și activități în Piața Sfatului.

Aflat la cea de-a XIV-a ediție, Brașov Marathon este unul dintre cele mai mari și mai vechi evenimente de alergare montană care se organizează anual în Brașov, având startul și finish-ul în Piața Sfatului. Pe parcursul a trei zile, între 30 mai și 1 iunie, alergătorii montani, profesioniști sau amatori, vor alerga pe potecile de pe Tâmpa, Postăvarul, Bunloc și Piatra Mare.

Evenimentul promovează un stil de viață activ, apropierea de natură și bucuria de a alerga, reunind atât sportivi experimentați, cât și oameni care aleg să descopere alergarea montană pentru prima dată.

Totodată, având în vedere că acest eveniment se desfășoară și de Ziua Copilului, organizatorii au pregătit un program plin de activități antrenante, care vor culmina cu ziua de 1 iunie, când Piața Sfatului va deveni un adevărat orășel al copiilor.

,,Anul acesta, la cea de-a XIV-a ediție Brașov Marathon, ne bucurăm să aducem la start peste 3.150 de alergători din toată țara și din străinătate. Am pregătit șapte curse pentru toate vârstele și nivelurile de experiență, iar în premieră, evenimentul se desfășoară pe durata a patru zile. Ziua de 1 iunie va fi dedicată exclusiv copiilor, cu multe activități sportive și recreative în Piața Sfatului. Tot anul acesta introducem și o cursă nouă, Cursa Adolescenților, o probă special gândită pentru a-i apropia pe cei mici de alergare montană și de mișcare în aer liber. Îi invităm pe brașoveni și pe turiști să fie alături de noi în Piața Sfatului și pe trasee, să susțină alergătorii și să se bucure împreună cu noi de atmosfera Brașov Marathon 2026”, a declarat Dumitru Chiriac, reprezentantul Brașov Marathon.

Potrivit organizatorilor, în cele șapte probe vor lua startul 3.150 de alergători, amatori și profesioniști. Cursa copiilor, care va avea loc chiar de 1 Iunie, așteaptă la start aproximativ 1.000 de copii cu vârste între 0 și 11 ani, care să se bucure de alergare pe străzile din zona Pieței Sfatului. De asemenea, anul acesta a fost introdusă și o nouă cursă: Cursa adolescenților – o probă ce străbate o zonă de trail, care e menită să le ofere celor mici un prim contact cu alergarea montană.

Primele curse vor avea loc în 30 mai și sunt cele de anduranță – ultramaratonul, 70 de km, cursă în care alergătorii vor atinge 4 vârfuri: Tâmpa, Postăvarul, Bunloc și Piatra Mare, maratonul, o cursă de 41 de km și semimaratonul, cu 21 de km.

Duminică, 31 mai se va da startul cursei de cros, de 10 km – una dintre cele mai atractive, mai ales pentru sportivii amatori – care se va desfășura integral pe muntele Tâmpa.

Luni, Piața Sfatului se va transforma într-un întreg univers al copiilor, găzduind o multitudine de activități dedicate celor mici: tir cu arcul, fotbal la mini porți, badminton, padel, șah, turn de escaladă, facepainting, ateliere de echilibru, ateliere de inițiere în drumeție, jocuri de echipă, roboți, precum și demonstrații organizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Țara Bârsei” Brașov, Salvamont Poiana Brașov și Poliția Română.

Tot de 1 iunie se vor desfășura și cursele copiilor și a adolescenților, dar și cursa pentru persoanele cu dizabilități.

Descriere curse:

Ultramaraton – Distanța parcursă: 70 de km, cu punct maxim Vf. Piatra Mare, cu o diferență de nivel pozitivă de 3.900 de metri și atingerea a 4 vârfuri: Tâmpa, Postăvarul, Bunloc și Piatra Mare.

Maraton – Distanța parcursă: 41 de km, cu punct maxim Vf. Postăvaru, cu o diferență de nivel pozitivă de 2.200 de metri.

Semimaraton – Distanța parcursă: 21 km, cu punct maxim Vf. Tâmpa, atins de două ori, cu o diferență de nivel, pozitivă, de 1.100 de metri.

Cros – Distanța parcursă: 10 km, cu punct maxim Vf. Tâmpa, cu o diferență de nivel, pozitivă, de 380 de metri.

Cursa copiilor, care, în funcție de vârstă, se va desfășura pe distanțe cuprinse între 250 și 1.500 de metri.

Cursa adolescenților, cu două categorii de vârstă, 12-14 ani și 15-17 ani și curse pe o distanță de 4.500 de metri.

Cursa persoanelor cu abilități speciale – un eveniment special marca Brașov Marathon care a apărut din dorința de a include toate categoriile de persoane în ceea ce pentru noi este interacțiunea cu natura, competitivitatea și afirmarea socială. Cursa este gratuită pentru toți cei înscriși.

Prima ediție a crosului „Brașov Marathon” a avut loc în anul 2012. Au participat circa 150 de persoane de toate vârstele. În edițiile care au urmat, interesul pentru această competiție a crescut constant, pentru ca în acest an să se bucure de participarea a peste 3.150 de persoane.

Brașov Marathon este o competiție creată de Asociația Clubul pentru Protecția Naturii și Turism. Din 2023, Brașov Marathon este organizat de Asociația Clubul Sportiv Brașov Marathon, asociație înființată special pentru a continua tradiția și a putea continua povestea, și este organizată cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov și a Consiliului Local.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *