Ordinul privind constituirea unui partaneriat între Consiliul Judeţean Braşov şi CFR SA în vederea implementării proiectului trenului metropolitan la Braşov a fost semnat de către ministrul Transporturilor, Radu Miruţă, după ce în luna aprilie fusese supus consultării publice, anunță BZB.

Într-un interviu acordat revistei de business Forward Braşov, George Cornea, directorul Asociaţiei de Transport Braşov (care se ocupă de implementarea proiectului) a declarat că, acum, urmează semnarea efectivă a parteneriatului între aceste entităţi, precum şi a unui acord în ceea ce priveşte lucrările ce urmează să fie derulate.

– articolul continuă mai jos –

Acesta implică şi adoptarea unor hotărâri ale consiliilor locale din localităţile partenere.

Toate acestea trebuie finalizate până la data de 30 iunie, când este termenul de depunere a proiectului în vederea accesării unei finanţări europene.

Investiţia este estimată la 1,27 miliarde de lei fără TVA şi se doreşte atragerea a 238 de milioane de euro fonduri nerambursabile prin Programul Operaţional Sectorial Transport, termenul de implementare al proiectului urmând să fie de 36 de luni.

„Trenul metropolitan este gândit în aşa fel încât să devină coloana vertebrală a sistemului de transport public metropolitan. Conectând principalele zone de interes din zona metropolitană a Braşovului, până inclusiv la Sfântu Gheorghe, acest serviciu va asigura condiţii optime pentru navetă: confort, predictibilitate, evitând congestia, şi timpi de călătorie mult mai scurţi”, a explicat George Cornea.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *