Echipa clujeană a început meciul în trombă și a condus cu 8-1. Orădenii au revenit repede în joc, impulsionați de căpitanul lor Bobe Nicolescu, aflat la meciul cu numărul 500 pentru CSM CSU Oradea. Bobe a reușit două coșuri de la distanță, iar meciul s-a echilibrat. Gazdele au preluat conducerea, scor 9-8 (min 4) și au terminat primul sfert în avantaj, scor 28-24.
Echipa campioană a reacționat în sfertul secund, trecând la conducere, scor 30-31 (min 13). Tabela a indicat la pauza mare scorul de 39-45, după un sfert slab al “leilor roșii”, care au înscris doar 11 puncte, primind în schimb 21.
Cea de-a treia secvență a întâlnirii a fost echilibrată. Orădenii au încercat să preia inițiativa, dar oaspeții au terminat sfertul în avantaj, scor 61-67.
“Leii roșii” au alergat după egalare în sfertul patru, dar echipa clujeană s-a menținut la conducere, cu toate eforturile gazdelor. Roș-albaștrii s-au apropiat la o singură posesie, scor 76-79 (min 37), moment în care antrenorul Mihai Silvășan a solicitat time out. Pridgett a izbutit să restabilească egalitatea, scor 81-81 (min 39) și sala a “explodat”. Din nefericire, clujenii s-au desprins până la final, beneficiind de câteva faulturi dictate cu multă ușurință împotriva gazdelor. Ultimul minut a fost dramatic. Lottie a egalat din nou, scor 83-83, când mai erau 44 de secunde. Russell a transformat apoi alte două libere, scor 83-85. Gazdele n-au putut marca la următorul atac, iar Clujul a beneficiat apoi de mai multe aruncări libere. Partida s-a încheiat cu scorul de 83-88.
Scorul general al finalei este egal, 1-1. Finala se mută la Cluj-Napoca, meciurile 3 și 4 fiind programate luni, 1 iunie, cu începere de la ora 18:00, respectiv miercuri, 3 iunie (oră încă nestabilită), ambele la BT Arena.
CASETA TEHNICĂ
Oradea Arena. Spectatori: circa 4.700
CSM CSU Raiffeisen Oradea – U-BT Cluj-Napoca 83-88 (28-24, 11-21, 22-22, 22-21)
CSM CSU Raiffeisen: K. Richard 11, Bropleh 4, Pridgett 15, Sy 5, Young 4 , Török 3, Nzekwesi 15, Lottie 12, Năstruț , Nicolescu (căpitan) 14, Berceanu, Schmidt. Antrenor: Cristian Achim. Asistenți: Radovan Markovic, Karsai Dávid
U-BT Cluj-Napoca: Molinar Jones 14 Cepoi, Ceaser 12, Miron, Altit 4, Miletic 15, Russell 17, Petric, Woodburry , P. Richard (căpitan) 9, Taylor 4, Creek 13. Antrenor: Mihai Silvășan. Asistenți: Răzvan Cenean, I. Koukos
Arbitri: Laurențiu Grigoraș, Ciprian Stoica, Marian Bănică. Comisar FR Baschet: Sáfár Zoltán
Anunțuri gratuite din Maramures


