Peste 120 de apeluri la 112 privind prezența urșilor în municipiul Brașov au fost înregistrate în această lună, în 50 de cazuri echipele de intervenție alungând animalele în pădure, a transmis, joi, Primăria Brașov, care a precizat că, în ultimele zile, au fost și două cazuri în care s-a apelat la împușcare.
În cursul zilei de miercuri, a fost raportată prezența unor urși în Poiana Brașov și pe drumul care leagă municipiul de stațiune, cât și în cartierele Noua, Răcădău, precum și în zona Stejăriș și pe strada 8 Martie – Carierei.
Conform viceprimarului Dan Ghiță, ambele exemplare mai fuseseră relocate, însă s-au întors în oraș, unul dintre urși fiind zărit în apropierea unei școli.
‘Echipa noastră de intervenție a acționat, aseară, în cartierul Noua, unde a reușit să captureze, în cușca amplasată în urmă cu câteva zile, un exemplar de urs. Cel mai probabil, este vorba despre animalul semnalat, duminică, în zona Green Valley și în apropierea Lacului Noua. După tranchilizare, s-a constatat că ursul mai fusese capturat și relocat anterior, având crotaliu de identificare. În aceste condiții, conform prevederilor legale, animalul a fost eutanasiat. (…) Două exemplare au fost tranchilizate în zona Șprenghi și relocate la Timișu de Sus. Unul dintre urși s-a întors ulterior în oraș, fiind identificat în Răcădău, în spatele Școlii 25. Pentru că erau îndeplinite toate condițiile de siguranță prevăzute de lege, animalul a fost împușcat’, a afirmat viceprimarul Dan Ghiță, conform unei informări transmise de Primărie.
În 70 dintre cazurile semnalate la 112 în această lună, animalul nu a mai fost observat la sosirea patrulelor de jandarmi, iar în alte 50 de situații, urșii au fost alungați către zonele împădurite din care intraseră în oraș, a precizat acesta.
‘Trebuie să înțelegem că apelurile la 112 sunt extrem de importante. De asemenea, este esențial ca oamenii să respecte avertizările RO-ALERT și să conștientizeze limitele legale în care pot acționa autoritățile. Nu putem împușca urșii pe stradă, în zone locuite sau intens circulate, deoarece riscul unor accidente este foarte mare. Legislația în vigoare prevede etape clare de intervenție: alungare, tranchilizare, relocare și abia apoi, dacă există dovezi că animalul este habitual și revine constant în oraș, se poate decide eutanasierea sau împușcarea acestuia. Din păcate, în acest moment nu există alte soluții eficiente’, a transmis viceprimarul brașovean. AGERPRES/(AS-redactor: Diana Dumitru, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Anunțuri gratuite din Maramures


