O comună din judeţul Braşov refuză să semneze contractul de asociere cu Consiliul Judeţean şi cu toate celelalte unităţi administrativ-teritoriale în vederea gestionării deşeurilor în mod integrat, printr-un sistem comun care va acoperi întreg judeţul, proiect pentru care urmează să fie depusă, în iunie, cerere de finanţare în vederea accesării unor fonduri europene, relatează Agerpres. CJ Braşov a anunţat, miercuri, că Părău este singura unitate administrativ-teritorială al cărei Consiliu Local refuză să aprobe contractul de asociere, conducerea acestuia atrăgând atenţia că această atitudine va atrage costuri suplimentare pentru cetăţenii tuturor satelor componente ale comunei.
– articolul continuă mai jos –
„În condiţiile în care 58 UAT-uri (din totalul de 59 existente în judeţul Braşov, incluzând aici şi Consiliul Judeţean) şi-au exprimat acordul să se asocieze pentru gestionarea în comun a deşeurilor şi doar Comuna Părău se opune, cetăţenii au dreptul legitim să ştie consecinţele acestei decizii. În cazul în care Consiliul Local Părău nu votează asocierea cu toate celelalte localităţi din judeţul Braşov, comuna va trebui să-şi gestioneze deşeurile singură, iar victime colaterale vor fi locuitorii ei, care pe viitor nu vor avea unde să-şi ducă gunoiul sau vor plăti tarife incomparabil mai mari faţă de toţi ceilalţi locuitori ai judeţului Braşov, (…) deşeurile produse în gospodăriile lor nu vor putea fi duse la viitoarele instalaţii de sortare şi tratare a deşeurilor. Gunoaiele produse de locuitorii din Părău, Grid, Veneţia de Jos şi Veneţia de Sus vor rămâne pe străzi sau vor trebui transportate în alt judeţ pentru sortare şi tratare, ceea ce va însemna costuri imense pe care le vor plăti locuitorii”, se arată într-un comunicat remis de CJ Braşov.
Totodată, CJ Braşov subliniază că, „la Părău, nu va fi o groapă de gunoi”, iar prin proiectul Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) ar urma să se construiască o instalaţie de sortare şi tratare a deşeurilor provenite de la populaţia din Ţara Făgăraşului, care a fost aprobată deja printr-o hotărâre anterioară a CL Părău.
Acea Hotărâre a CL Părău – respectiv Planul Urbanistic Zonal care include proiectul staţiei de tratare – a fost atacată în instanţă, procesul fiind pe rolul Tribunalului Braşov, principala problemă a contestatarilor SMID fiind teama că în comună se va realiza o groapă de gunoi.
„Cetăţenii din Părău trebuie să ştie că legislaţia nu permite construirea unei alte rampe de gunoi în judeţul Braşov, deoarece există deja un depozit de deşeuri autorizat, la Săcele. Mai mult decât atât, în proiectul SMID sau în Studiul de Fezabilitate nu se prevede amenajarea unei gropi de deşeuri”, a transmis, miercuri, CJ Braşov.
Pe de altă parte, contestatarii construirii staţiei de sortare au invocat, în februarie, într-o dezbatere publică pe tema proiectului SMID, că acesta ar pune în pericol existenţa berzelor negre care cuibăresc în zona lacurilor sărate şi însăşi existenţa acestor formaţiuni naturale, însă reprezentanţii autorităţilor de mediu au arătat că aceste temeri sunt neîntemeiate.
În urmă cu două săptămâni, administratorul public al judeţului, Szenner Zoltan, preşedinte al ADI ISO Mediu Braşov, precizat că investiţia pentru realizarea acestui proiect – în valoare de 185 de milioane de lei – va genera locuri de muncă şi că un procent de 81% din valoarea eligibilă a proiectului va proveni din fonduri nerambursabile, iar diferenţa de la Consiliul Judeţean Braşov, nicio primărie din judeţ neavând obligaţia de a contribui financiar la realizarea investiţiei.
Anunțuri gratuite din Maramures


