Cei care vor să participe la a doua ediție SepsiRUN mai au timp până pe 5 iunie să se înscrie. Competiția de alergare are loc în Sfântu Gheorghe și împrejurimi în weekendul 12–13 iunie 2026, iar numărul participanților înregistrați până în prezent se ridică la peste 800 conform site-ului oficial (AICI), distribuiți pe mai multe probe.

Organizatorii caută și voluntari pentru eveniment. Aceștia pot fi implicați la punctele de hidratare, la start sau pe traseu. Înscrierile pentru voluntariat sunt deschise AICI.

Vineri, 12 iunie, sunt programate Kids Run (pentru copii între 3 și 13 ani), Nordic Walking, Gen Z Run (destinat tinerilor între 14 și 23 de ani) și Vertical Night Run – o cursă nocturnă cu lanternă frontală pe dealul Pacé. Sâmbătă, 13 iunie, au loc probele principale: 5K City, Half Marathon City, Half Marathon City Relay (ștafetă 10,5 + 10,5 km), 10K Cross și 23K Trail – traseul montan din centrul orașului spre Șugaș Băi și înapoi, cu 720 de metri diferență de nivel pozitivă.

La prima ediție, care a avut loc anul trecut, aproape 1.000 de alergători s-au aliniat la start, venind din județele Covasna, Harghita, Brașov și Mureș, dar și din București. Organizatorii își propun să depășească această cifră în 2026.

Înscrierile pentru cursele de alergare sunt deschise până pe 5 iunie pe sepsirun.ro.

Distribuie, să afle şi alţii

Publicitate



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *