Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Bíró Barna-Botond, a transmis, marţi, un mesaj public la un an de la inundarea Salinei Praid, subliniind că locuitorii din zonă trăiesc între speranţă şi incertitudine şi au nevoie de soluţii concrete, nu doar de promisiuni, transmite Agerpres.

Şeful administraţiei judeţene a subliniat că statul are obligaţia de a recâştiga încrederea comunităţi.

– articolul continuă mai jos –

„Sunt oameni care, de un an, trăiesc între speranţă şi incertitudine, încercând să îşi păstreze încrederea că nu vor fi lăsaţi singuri. Astăzi, mai mult ca oricând, statul are obligaţia de a recâştiga încrederea oamenilor din Praid, nu prin declaraţii, ci prin fapte, prin asumare şi prin soluţii clare. La Praid, lipsa unor decizii luate la timp a generat un dezastru natural şi una dintre cele mai dificile perioade prin care trece o comunitate a cărei identitate şi viaţă este strâns legată de Salina Praid”, a scris Bíró Barna-Botond pe Facebook.

Preşedintele CJ Harghita consideră că, pe lângă identificarea unor soluţii reale pentru viitorul zonei, este necesar ca persoanele responsabile pentru situaţia creată să fie trase la răspundere.

„Pe lângă găsirea unor soluţii reale pentru viitorul zonei, este esenţial ca toţi cei care au avut o vină pentru situaţia în care s-a ajuns să fie traşi la răspundere. Am spus constant că problema de la Praid nu poate fi tratată doar ca o situaţie tehnică. Vorbim despre destine, despre o comunitate întreagă şi despre responsabilitatea statului faţă de oamenii care trăiesc aici”, a mai arătat preşedintele CJ.

Potrivit acestuia, autorităţile judeţene s-au implicat încă de la început în identificarea unor măsuri pentru limitarea impactului economic şi menţinerea staţiunii pe harta turistică a judeţului, prin colaborarea cu specialişti, reprezentanţi ai turismului şi parteneri locali. De asemenea, autorităţile au susţinut, în paralel, necesitatea unor decizii clare, asumate şi coordonate la nivel naţional, arată Bíró Barna-Botond.

„La un an distanţă, oamenii din Praid au nevoie nu doar de promisiuni, ci de soluţii concrete, de predictibilitate şi de semnale reale că această comunitate contează”, a mai transmis preşedintele CJ Harghita.

Salina Praid a fost inundată în mai 2025 în urma unor infiltraţii masive de apă provocate de precipitaţiile abundente şi de creşterea debitului pârâului Corund.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *