Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a anunțat predarea amplasamentului pentru lotul 2B Grințieș – Pipirig al Autostrăzii A8 Târgu Mureș – Târgu Neamț, tronson construit de asocierea condusă de compania românească UMB. Potrivit CNIR, punerea în posesie a șantierului a fost realizată înainte de termenul prevăzut în contract.
Lotul 2B face parte din secțiunea montană Miercurea Nirajului – Leghin și are o lungime de 31,5 kilometri, desfășurându-se integral în județul Neamț. Este unul dintre cele mai dificile sectoare ale A8 din punct de vedere tehnic: proiectul include 16 tuneluri și 60 de poduri și viaducte. Cea mai spectaculoasă structură prevăzută pe traseu este podul peste râul Bistrița, care va avea o lungime de 1.275 metri.
Înaintea predării amplasamentului, specialiștii CNIR au efectuat verificări tehnice în teren, inclusiv identificarea bornelor de reper și verificări privind conformitatea cotelor și coordonatelor topografice. Potrivit companiei, aceste operațiuni sunt necesare pentru validarea datelor tehnice și pregătirea etapelor următoare ale proiectului.
Contractul pentru proiectarea și execuția lotului 2B a fost semnat cu asocierea condusă de UMB și are o valoare de 5,97 miliarde lei. Durata totală este de 54 de luni, dintre care 14 luni sunt alocate proiectării, iar 40 de luni execuției lucrărilor.
CNIR precizează că, odată cu predarea acestui amplasament, constructorii au intrat deja în posesia șantierelor pentru toate cele patru loturi dintre Sărățeni (jud. Mureș) și Pipirig (jud. Neamț), parte a secțiunii montane a Autostrăzii Unirii A8.
Supervizarea lucrărilor de proiectare și execuție este asigurată de asocierea Venturo Investment SRL – A.E. Dozoring.
Anunțuri gratuite din Maramures


