Festivalurile gastronomice nu vor mai putea fi organizate acolo, a anunțat primarul municipiului Brașov, George Scripcaru.
Accesul în zona lacului Noua va fi restricționat, cu excepția riveranilor, a anunțat primarul municipiului Brașov, George Scripcaru. De asemenea, festivalurile gastronomice nu vor mai putea fi organizate acolo, a mai spus edilul.
Decizia a fost luată după experiența târgului de plăcinte și căpșuni, care a avut loc în zona amintită, la jumătatea lunii mai, și care a fost închis după sesizările localnicilor asupra mizeriei produse.
“La Noua vom restricționa accesul acolo pentru mijloacele auto. Acolo vor intra doar riveranii. Am pus noi un semafor la intrare, unde nimeni nu respectă regula. Acolo va fi doar zonă de relaxare, de mișcare, de liniște, de plimbare. Festivalurile gastronomice se vor ține, dar se vor ține în locații diferite, în locuri private sau în locuri publice, dar care nu sunt parcuri. Trebuie să identificăm unde, ce și cum și ce condiții trebuie să îndeplinească și ce fel de asemenea evenimente vor putea să fie pe domeniul public”, a explicat primarul municipiului Brașov, George Scripcaru.
Anunțuri gratuite din Maramures


