Un elev de la Palatul Copiilor din Alba Iulia a obținut o mențiune la prima etapă a Campionatului Național de Karting Școlar „Micul Pilot” 2026.

Competiția s-a desfășurat în perioada 23 – 24 mai 2026, la Circuitul Speed Park din municipiul Bacău.

Echipa Palatului Copiilor din Alba Iulia a fost reprezentată de pilotul Daniel Șerban, care a concurat la categoria Cadett, clasa monomarcă Comer 80 cmc.

Potrivit reprezentanților Palatului Copiilor, Daniel a avut o evoluție foarte bună, iar mențiunea obținută a fost una muncită cu greu, într-o competiție națională dedicată tinerilor piloți.

Rezultatul a fost obținut sub coordonarea profesorului inginer Nicodim Gabriel Ciușca.

Campionatul Național de Karting Școlar „Micul Pilot” reunește elevi pasionați de karting și urmărește promovarea educației rutiere, a disciplinei sportive și a performanței în rândul copiilor și tinerilor.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *