Reprezentanţii Primăriei Braşov au prezentat în şedinţa de plen de vineri, 22 mai, o situaţie comparativă privind accesarea fondurilor europene în perioadele 2020 – 2024 şi 2024 (după preluarea mandatului de către George Scripcaru) – 2026. 

1,05 miliarde de lei: bani accesaţi, dar cu proiecte nepuse în practică
Conform analizei, prezentate de  Bianca Lorincz-Kraila, directorul Direcţiei Programe -Comunicare din cadrul Primăriei Braşov, la finalul anului 2024, municipalitatea a ajuns în situaţia să piardă fonduri europene în valoare de 1,05 miliarde de lei pe mai multe programe de finanţare, respectiv Programul Operaţional Regional (POR), Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNR), Programul Regiunea Centru (PRC).
„Consider că este important să ştim de unde am plecat şi ce erori s-au făcut în vechea administraţie, ca să nu le mai repetăm, să ştim unde suntem la acest moment şi, nu în ultimul rând, să ne pregătim viitorul. Trebuie să fim conştienţi cu toţii, executiv şi legislativ, că nu ajunge doar să scrii un titlu frumos pentru un proiect, pompos, dar după aceea să nu faci paşii necesari. Din păcate, am constatat că în 2024, la finalul anului, când am preluat mandatul, erau proiecte care n-aveau decât titlu, în rest, nu se făcuse niciun pas înainte, nu se derulase nicio etapă”, a precizat George Scripcaru.

Cum s-a ajuns la această situaţie
Conform directorului Direcţiei Programe-Comunicare, cauzele principale au fost legate de nerespectarea termenelor, finale sau intermediare, prevăzute în contractele de finanţare sau, în cazul PRC, nedepunerea solicitărilor de finanţare până la închiderea apelurilor de finanţare.
„Conform analizei documentelor existente, la finalul anului 2024, la preluarea mandatului (de către actualul primar, n.r.), exista riscul de a nu putea fi recuperaţi un miliard cincizeci de milioane de lei, iar în unele cazuri anumite proiecte erau considerate deja pierdute, deşi exista acea alocare record de la Uniunea Europeană, prin PNRR, din 2021-2022. Aici mai adăugăm şi Programul Operaţional Regional, pentru care existau contractele de finanţare semnate din 2019 -2020, şi care trebuiau implementate până în 2024.  Iar din 2023 erau deschise axele de finanţare şi trebuiau depus proiecte pe Programul Regiunea Centru. Ce s-a întâmplat în acea perioadă, 2020 – 2024? S-au pierdut fondurile pentru o parte dintre proiectele POR, pentru cele prin PNRR, care în noiembrie 2024 erau la stadiul de implementare ZERO, şi nu s-a depus nici un proiect pe actualul exerciţiu financiar la Uniunii Europene, 2021 – 2027. În alte proiecte nu s-a ajuns nici măcar la stadiul de 5% în decurs de 4 ani”, a explicat Bianca Lorincz-Kraila. 

Proiecte în valoare de 1,07 miliarde de lei, după anul 2025 
După ce a fost prezentată situaţia anterioară preluării mandatului de către actualul primar, George Scripcaru a declarat că de la sfârşitul anului 2024, municipalitatea braşoveană a încercat să recupereze fondurile pierdute. 
„Am încercat să găsim alte soluţii de finanţare, iar cu sprijinul ADR Centru, să prelungim termenele de depunere pe Programul Regiunea Centru ca să putem accesa fondurile puse la dispoziţia Braşovului. Şi nu doar că am accesat aceste fonduri şi deja am semnat pentru o parte dintre ele contractele de finanţare, dar vrem să accesăm şi sumele care nu au fost cheltuite în alte părţi din regiunea Centru, ca să acoperim cât mai mult din necesarul de investiţii cu fonduri nerambursabile”, a declarat George Scripcaru.
În paralel, împreună cu Agenţia de Dezvoltare Regională Centru şi alţi parteneri instituţionali am început pregătirile pentru următorul exerciţiu financiar al Uniunii Europene, 2028-2034, în vederea stabilirii domeniilor de dezvoltare şi a politicilor publice  care vor fi finanţate de Uniunea Europeană.

Allen Coliban vrea să deschidă procese 
De cealaltă parte, pus în faţa cifrelor, fostul primar al Braşovului, Allen Coliban, a declarat că toate proiectele pe care le-a lăsat la final de mandat „erau în grafic” pentru a fi finalizate. Acesta a menţionat că, anul trecut, actualul primar a anunţat că va realiza el o parte dintre aceste proiecte. „Astăzi, după ce a pierdut finanţările, se plânge din nou de «greaua moştenire». Am comunicat transparent toate informaţiile despre aceste proiecte (…) Iau în calcul să îi acţionez în instanţă pe cei care mint, manipulează opinia publică şi îşi bat joc de patru ani de muncă, a mea şi a echipei mele”, a declarat Coliban. 

SITUAŢIA PROIECTELOR LA SCHIMBARE DE MANDAT, NOIEMBRIE 2024: 
– Autobuze electrice (88 buc): 262.251.525 lei eligibil, stadiu de implementare – 0%; 
– Reabilitare Şcoala nr.5: 2.189.350.35 lei eligibil, stadiu de implementare – 0%;
– ITS & e-ticketing: 29.334.234 lei eligibil, stadiu de implementare – 0%;
– Campus Integrat pentru învăţământ dual: 123.609.411.53 lei eligibil, stadiu de implementare – 5%; 
– Cetatea Brasovului Centrul Istoric: 2.497.905 lei eligibil – finanţare pierdută; 
– Construirea de locuinte nZEB plus pentru tineri: 21.165.198 lei eligibil, stadiu de implementare – 0 %; 
– Extindere sistem de management informatizat al sistemului de transport public – neimplementat; 
– Realizare infrastructură integrată pentru trafic pietonal şi ciclism cu facilităţi complementare,  Traseu 1 – neimplementat; 
– Realizare infrastructură integrată pentru trafic pietonal şi ciclism cu facilităţi complementare,  Traseu 2 – neimplementat; 
– Amenajare benzi dedicate transportului public in Municipiul Brasov şi trotuare adiacente – finalizat de la bugetul local; 
– Construire Park & Ride Bartolomeu – nefinalizat la termen; 
– Infrastructura de garaj pentru transportul public – nefinalizat la termen; 
– Sistem centralizat de monitorizare şi control al traficului în municipiul Braşov – nefinalizat; 
– Asistenţă tehnică pentru pregătirea documentaţiei tehnice Parc Rulmentul (4 ani pentru realizarea documentaţiei tehnice) – nefinalizat; 
– Asistenţă tehnică pentru pregătirea documentaţiei tehnice Calea Verde – piste de biciclete (4 ani pentru realizarea documentaţiei tehnice) –  nefinalizat; 
– Programul Regiunea Centru (finanţare totală de 350 milioane de lei) – nu s-au depus proiecte. 

FINANŢĂRI NERAMBURSABILE 2025/2026
– Restaurarea Curţii Bisericii  Negre: 25.775.951,23, dată semnare contract: 28.08.2025; 
– Eficientizare energetică Grădiniţa 2: 17.162.345,49 lei, dată semnare contract: 06.06.2025; 
– Cetatea Braşovului Centrul Istoric- proiect redepus: 2.171.916 lei, dată semnare contract: 31.07.2025; 
– Eficientizare energetică sediu RATBV: 33.605.615,25 lei, dată semnare contract: 17.10.2025; 
– Reabilitare clădiri ISU Clădiri ISU: 65.836.343 lei, dată aprobare Ordin de Ministru: 18.06.2025;
– Modernizare reţea termoficare în cartierul Florilor: 81.596.564,69 lei, aprobare Ordin de Ministru: 24.09.2025; 
– Construire Spital Clinic de Pneumoftiziologie şi Boli Infecţioase,  577.676.456,78 lei, dată semnare contract: 29.04.2026; 
– Calea Verde a Municipiului Braşov – conectarea ariilor majore de teren prin soluţii de transport  ecologic: 19.971.846,58 lei, precontractare; 
– Largire str. Institutului: 40.352.604,98 lei, recontractare; 
– Achiziţie autobuze  articulate în municipiul Braşov: 49.231.874,98 lei, precontractare; 
– Reabilitare troiţe: 13.982.781,30 lei, precontractare; 
– Smart City Brasov – Sisteme inteligente pentru managementul infrastructurii domeniului public Brasov, precontractare; 
– Accelerarea dezvoltării economice a Municipiului  Braşov prin extinderea capacităţii de incubare a CATTIA: 6.227.936,96 lei, precontractare; 
– Creşterea performantei si eficientei energetice a clădirilor rezidenţiale din Municipiul Brasov:  12.045.795,25 lei, precontractare; 
– ERASMUS –B.R.A.S.O.V: 6.250.000 lei; 
– VIRTUAL-Valoare şi Inovaţie pentru Reforma Tehnologică în  Unităţile Administraţiei Locale, 2.469.845,00 lei, precontractare; 
– D.I.G.I.T.A.L. – Dezvoltare Integrată prin Gestionarea Inteligentă a Teritoriului şi Analiză Live:2.464.371,00 lei, precontractare

    
 

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *