Daniel Pancu și-a anunțat plecarea de la CFR Cluj, la capătul unui sezon în care a făcut minuni pe banca ardelenilor. El a preluat echipa la 1 noiembrie 2025 și a plecat după ultima etapă din acest campionat, în care formația sa a avut un parcurs fabulos.
Ruptura de ardeleni e definitivă, iar Daniel Pancu se pregătește să preia Rapid, având deja un plan creionat pentru noul său mandat. Tehnicianul de 48 de ani va miza pe tineri, iar primul lucru pe care vrea să-l facă e să vadă la antrenamente toți jucătorii aflați sub contract.
Pancu vrea să vadă toți jucătorii împrumutați de Rapid
Din acest motiv, giuleștenii îi recheamă la echipă pe toți fotbaliștii împrumutați. Rareș Pop și Cristi Ignat revin de la Petrolul, El Sawy, de la U Cluj, Gojkovic, de la UTA, Stan, de la Chindia. În funcție de randamentul acestora la pregătiri și de cum își va creiona lotul noul antrenor, o parte dintre ei ar putea fi împrumutați din nou.
Unii însă, cum e cazul lui Ignat, care a fost titular la naționala U21 a României, cu Pancu selecționer, au o șansă în plus de a continua în Giulești. Mai ales că sunt premise ca Denis Ciobotariu să plece, fiind pe lista jucătorilor pe care Rapid vrea să-i vândă.
El Sawy și Rareș Pop pot fi și ei păstrați, cu mențiunea că ultimul este suspendat trei etape, după ce a fost eliminat în ultima etapă din play-out, Petrolul – Oțelul 1-5. Indiferent unde va juca, Pop va rata începutul de sezon.
Daniel Pancu este cel mai performant antrenor din Superliga . În 28 de meciuri cu el pe bancă, CFR a obținut 17 victorii, a remizat de 7 ori și a înregistrat 4 înfrângeri, marcând 41 de goluri și primind 25. Procentul său de reușită este de 60,7%.
Lotul Rapidului a fost superior celui de la CFR Cluj
Pancu a avut o medie de puncte excepțională ca antrenor la CFR. El a obținut 56 de puncte în 25 de partide jucate de echipa sa în SuperLiga României. Asta înseamnă 2,24 puncte pe meci, mai mult decât orice alt antrenor din competiția internă. Chiar și peste Filipe Coelho, portughezul care a câștigat campionatul și Cupa cu Universitatea Craiova.
Pancu a avut la dispoziție un lot valoros, dar nu de podium, potrivit estimărilor transfermarkt. Iar lotul echipei, potrivit transfermarkt, cifrat la CFR Cluj a valorat în 2025-2026 doar 21,2 milioane de euro, fiind după FCSB, U Craiova și chiar Rapid, echipă la care Pancone va ajunge.
Meritul lui Pancu este cu atât mai mare cu cât el a luat echipa de pe locul 13, când CFR părea mai mult condamnată la play-out decât să prindă cupele europene. În schimb, Rapid, care a avut un sezon regular foarte bun, cu multe etape pe primul loc, s-a prăbușit în play-off. Giuleștenii au fost cea mai slabă echipă din această fază a competiției și n-au mai cunoscut gustul victoriei din luna martie.
Rapid – Universitatea Craiova închide azi play-offul, în Giulești, de la ora 20:30. Va fi ultimul meci al lui Gâlcă la Rapid, chiar împotriva echipei pe care a antrenat-o înainte de a sosi în Giulești. El a antrenat gruparea din Bănie în sezoanele 2023-2024 și 2024-2025, palmaresul acestuia pe banca alb-albaștrilor cuprinzând 35 de jocuri în toate competițiile – 16 victorii – 11 remize – 8 înfrângeri.
Anunțuri gratuite din Maramures


