-
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1
-
Media: Digi Sport Special, luni, 22:30, DGS 1
Totodată, cei de la CFR Cluj trebuie să-și numească și un nou antrenor, după ce Daniel Pancu (48 de ani) și-a anunțat deja plecarea de la echipă.
CFR Cluj vrea să-l transfere pe Assane Diatta, atacant care evoluează în Kosovo
CFR Cluj e interesată să-l transfere pe atacantul lateral senegalez Assane Diatta (26 de ani), legitimat în prezent la Malisheva, în prima ligă din Kosovo.
Cei de la CFR Cluj nu vor avea o misiune ușoară în privința lui Assane Diatta, întrucât atacantul mai este dorit și de turcii de la Kasimpașa, potrivit celor de la Transferfeed.
CFR Cluj i-a contactat deja pe agenții lui Assane Diatta în privința unui posibil transfer, precizează sursa citată.
Assane Diatta ar putea semna, totuși, din postura de jucător liber de contract, având în vedere că la data de 30 iunie îi expiră contractul cu Malisheva.
Assane Diatta, jucătorul dorit de CFR Cluj, a impresionat la primul său sezon în Kosovo
Assane Diatta a impresionat la primul său sezon în Kosovo, la Malisheva, după transferul din începutul sezonului de la nord-macedonenii de la Gostivar.
- 30 de meciuri a jucat Assane Diatta la Malisheva
- 11 goluri și șase pase decisive are Assane Diatta în meciurile jucate la Malisheva
- 250.000 de euro este cota de piață a lui Assane Diatta, potrivit Transfermarkt
Assane Diatta a mai fost legitimat în carieră la cluburile Etics Mboro, Niayes, Pikine, Teungueth, Guediawaye și Karsyaka.
Yuval Sade, primul transfer al CFR-ului pentru noul sezon! Ioan Varga vrea să mai aducă alți 3-4 jucători
Mijlocașul Yuval Sade a semnat cu formația din Gruia încă din iarnă și va fi primul fotbalist ajuns la Cluj.
- În vârstă de 26 de ani, Yuval Sade evoluează din 2019 pentru israelienii de la Maccabi Netanya
Totodată, Iuliu Mureșan a dezvăluit că vor mai veni alți 3-4 jucători la CFR, pentru a completa lotul. Formația din Gruia urmează să puncteze însă și la capitolul plecări.
“Trebuie să mai și plece niște jucători, pe care nu vom mai conta. Mai avem discuții și pentru unii fotbaliști care sunt doriți de alte cluburi, deci s-ar putea să și vindem. Este un lucru normal la orice club și multe echipe își completează bugetul prin vânzarea de jucători.
E clar acest lucru. Un jucător deja îl avem, pentru că am semnat cu el din iarnă, Yuval Sade. Este mijlocaș, dar poate evolua și ca fundaș. O să mai aducem 3-4 jucători. De mai mult nu este nevoie, pentru că lotul este bun. S-a văzut acest lucru și cu FC Argeș, când am folosit o altă formație”, a spus Iuliu Mureșan, pentru digisport.ro.
Etichete: transfer cfr cluj , malisheva , assane diatta , assane diatta cfr cluj
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Anunțuri gratuite din Maramures


