Ca împins de un resort interior, la primele acorduri de chitară ale celor de pe scenă, cea mai mare parte a publicului a țâșnit în picioare, cu mâinile sus, anticipând și murmurând piesa care urma, iar apoi, la refren, unindu-și glasurile și aplaudând din când în când. Așa a fost la Alina Manole, la Claudia Șerdan și Jimi El Laco, Trupa Taxi, Anida Băbțan, Daniel Iancu, dar în special la mai titrații Mircea Rusu și Alexandra Ungureanu, Mircea Vintilă, Emeric Imre. Așa a fost vineri, în prima zi a festivalului, așa a fost și sâmbătă și așa urma să fie și în ultima zi, duminică.

Peste 2.000 de spectatori au venit să se relaxeze, să asculte muzică, să cânte și să socializeze la Camping Colina, în Cluj-Napoca, în cele trei zile al Cluj Folk Fest (22-24 mai), un festival care promite să se așeze în vârful manifestărilor de gen din țară și care, printre altele, își propune să promoveze și tinere talente, prin concursul pe care îl găzduiește pentru tineri folkiști, concurs jurizat la această ediție, a șasea, printre alții de Mircea Rusu și Emeric Imre.

O altă participantă la ediția din acest an a Cluj Folk Fest a spus că nu a ratat până acum nicio ediție.

‘Îmi place să vin la acest festival fiindcă mă bucur să întâlnesc oameni care iubesc poezia ce curge pe acordurile muzicii cântate de artiști cu suflet frumos. Mesajul transmis de folkiști îmi încălzește inima și simt că sunt în locul potrivit alături de oameni care simt ca și mine frumusețea muzicii și a versurilor, în care poate ne regăsim. La festival întâlnesc prieteni vechi sau mai noi, oameni de care mi-a fost dor și cu care împărtășesc aceeași stare de bucurie simplă, ascultându-i și privindu-i pe artiștii pe care îi simt că dăruiesc o părticică din sufletul lor’, a spus aceasta. AGERPRES/ (A-redactor: Marius Septimiu Avram, editor: Antonia Niță, editor online: Ada Vîlceanu)

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *