Parcările pentru autobuze și autoturisme au fost stabilite în mai multe zone în jurul orașului, iar căruțele și caii vor avea spații dedicate.

Sute de angajați ai Ministerului de Interne – jandarmi, polițiști și pompieri – sunt mobilizați pentru buna desfășurare a evenimentului, la fel ca și zeci de echipaje medicale de la Serviciul Județean de Ambulanță și Spitalul Județean de Urgență (SJU), salvamontiști sau voluntari de la Crucea Roșie.

SJU Miercurea-Ciuc a transmis, pe pagina de Facebook, mai multe recomandări pelerinilor legate de modul în care se pot proteja pe perioada evenimentului și le-a sugerat să identifice din timp punctele de prim ajutor pentru intervenții rapide, în caz de nevoie.

Motto-ul pelerinajului din acest an, inspirat din gândirea Sfântului Maximus, este: ‘Prin botez, Cristos merge înaintea noastră, ca poporul creștin să-L urmeze cu credință’.

Slujba de deschidere a evenimentului va avea loc vineri seara, iar liturghia solemnă va începe sâmbătă, de la ora 12:30, în șaua dintre dealurile Șumuleu Mare și Șumuleu Mic.

Predica va fi rostită de episcopul Székely János, președintele Conferinței Episcopale Catolice din Ungaria.

Rectorul Bisericii franciscane de la Șumuleu Ciuc, părintele Timár Sándor Asztrik, le-a transmis credincioșilor ‘să vină cu inima deschisă și mâinile goale’, pentru a primi darurile spirituale.

La rândul său, Korodi Attila a lansat și în acest an un apel către participanți să aibă grijă unii de ceilalți și să respecte regulile organizatorilor, pentru ca pelerinajul să se desfășoare în siguranță și să fie un adevărat moment de bucurie.

Pelerinajul de la Șumuleu Ciuc are o istorie de aproape 460 de ani și are în centrul său statuia făcătoare de minuni a Fecioarei Maria, aflată în biserica franciscană.

Conform legendei, în anul 1567, principele Transilvaniei, Ioan Sigismund, ar fi încercat să le impună unitarianismul credincioșilor romano-catolici din scaunele secuiești Ciuc, Gheorgheni și Cașin și oamenii spun că doar cu ajutorul statuii făcătoare de minuni au reușit să se opună și să își păstreze credința strămoșească.

În memoria acestui eveniment istoric, de atunci, în fiecare an, în sâmbăta Rusaliilor, catolicii din întreaga lume, majoritatea de origine maghiară, vin în pelerinaj la Biserica Sfintei Fecioare Maria din Șumuleu Ciuc și participă la slujba în aer liber.

Sanctuarul marian de la Șumuleu Ciuc a fost vizitat, pe 1 iunie 2019, de Papa Francisc, care a oficiat o slujbă închinată Fecioarei Maria, cu acest prilej fiind scoasă din biserică statuia făcătoare de minuni a Maicii Domnului pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial. AGERPRES/(A, AS – redactor: Gina Ștefan, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *