Zeci de locatari au fost evacuați.

Articol de Andrei Enache, Publicat: 22 Mai 2026, 09:00
 • Actualizat: 22 Mai 2026, 09:30

Un incendiu izbucnit, joi seară, la o ghenă de gunoi amplasată lângă un bloc din Cluj-Napoca.

Zeci de locatari au fost evacuați.

Mai multe apartamente au fost avariate.

Potrivit pompierilor, cauza probabilă a incendiului a fost o țigară aprinsă aruncată la întâmplare.

Potrivit Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj, incendiul a fost semnalat cu puțin înainte de miezul nopții, la o ghenă de deșeuri situată în apropierea unui imobil cu demisol și 4 etaje de pe strada Rodnei.

La sosirea echipajelor de intervenție, focul se manifesta violent pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați și se extinsese deja pe fațada clădirii, la nivelul etajelor unu și doi.

Apartamente avariate de flăcări

Pompierii au intervenit pentru limitarea propagării incendiului, existând risc major ca flăcările să cuprindă întreaga fațadă și apartamentele situate pe acea latură a blocului.

În urma incendiului, ghena de gunoi a ars complet, iar flăcările au afectat și izolația termică a imobilului, tâmplăria ferestrelor și tencuiala exterioară, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.

De asemenea, trei apartamente aflate pe direcția de propagare a focului au fost afectate de fum și de degradarea finisajelor interioare.

Citește și: Brăilean mort într-un incendiu care a cuprins două locuințe învecinate

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *