“Un altfel de…”, “Un fel de…” balans ludic liber consimțit pe teme intrate de multă vreme în patrimoniul culturii universale. Un fel de… împrospătare a acestora în show-uri dansate și cântate pe ritmuri actuale, cu adăugiri șugubețe, ironice, persiflante. Nu altfel este montarea lui Alexandru Mâzgăreanu de la Excelsior după textul scris de Isobel McArthur, tradus de Adrian Nicolae, după romanul Mândrie și prejudecată de Jane Austen. După, după… Se poate mai sus? Se poate mai jos? După ce repere?
Când jucătorii unei echipe de fotbal se impun în fața adversarei, atacă mereu și marchează gol după gol, se spune îndeobște că “sunt mai mulți pe teren”, deși ei sunt, evident, tot 11, ca la începutul meciului. Această senzație am avut-o urmărind spectacolul lui Alexandru Mâzgăreanu Mândrie și prejudecată (un fel de), vârtej de corpuri în continuă mișcare, acoperind în mod miraculos spațiul de joc de numai cinci interprete energice în stare să întruchipeze pe rând întregul evantai al personajelor romanului. Cele cinci minunate actrițe fac totul. Cântă, dansează, schimbă cu repeziciune costume, plonjează în personaje, înnoadă și deznoadă firele narațiunii într-un ritm electrizant. Ele sunt, mă grăbesc să le transcriu numele: Camelia Pintilie, Dana Marineci, Oana Predescu, Ana Udroiu, Maria Alexievici. Și pentru a sublinia cum se cuvine și a elogia obiectiv valoarea jocului lor omogen, talentul lor intrinsec și dăruirea fără egal, ar trebui să le transcriu numele de zeci de ori, atât de fără cusur este prestația lor în spectacol.
Înfățișându-se mai întâi ca servitoare în casele nobilimii engleze de la țară, ele recompun atmosfera de la începutul secolului al XIX-lea, conflictul de interese din cadrul familiei Bennet de pe domeniul Longbourn de lângă orășelul Meryton. Apoi devin pe rând protagoniștii unui lung șir de întâmplări, desfășurate / schițate cu umor și fină ironie în jurul îngrijorărilor mamei Bennet care vrea să le vadă căsătorite pe cele cinci fiice: Jane, Elizabeth (Lizzy), Mary, Catherine (Kitty) și Lydia. Fete zglobii, cu firi și caractere diferite. Dacă mama e îngrijorată și precipitată să le caute soți de origine nobilă, tatăl lor e impasibil, absent realmente și primește în spectacol reprezentarea ilară a unui scaun acoperit cu un costum bărbătesc. Dar subiectul nu rămâne strict ancorat în secolul al XIX-lea, ci prin dese ieșiri din rol și interacționare cu spectatorii, “se aruncă un ochi” insinuant ironic, spre secolul nostru, aspru și subtil judecător al moravurilor prezentate în roman. Expresia “se aruncă un ochi” e materializată vizual într-o secvență-surpriză de un comic nebun. Nici trimiterile spre limbajul licențios de azi nu deranjează, intercalate în rezonabil bun simț și eleganță intelectuală. Sunt picanterii de mare efect în economia spectacolului, asamblate cu mână sigură de regizor în scene-cheie și redate cu fidelitate și șarm personal de cele cinci actrițe, toate în formă excepțională, prinse într-un joc bine legat, fără respiro. Coeziunea echipei nu-mi permite să evidențiez pe unele în defavoarea altora, într-atât de omogenă este prestația lor în ansamblu.
Cel mai pregnant fir narativ se încheagă în jurul relației dintre pretențioasa și extrem de mândra Elizabeth (Oana Predescu) și arogantul, enigmaticul domn Darcy (Camelia Pintilie). Apropierea lor este tranșată în secvențe de reală tensiune dramatică, așa cum este momentul cererii în căsătorie, emotivitate dusă la paroxism, joc subtil cu microfonul ca simbol al consemnării asumate a confirmării mult așteptate; microfon împins de la una la alta, ținut în mână de cele două interprete, (el și ea), cu gesticulațiile încurajatoare ale surorilor lui Lizzy din spatele lor. Memorabile sunt aparițiile Anei Udroiu în caraghiosul ofițer George Wickham și, înălțată pe catalige, în rolul Lady Catherine de Bourgh. La fel, Maria Alexievici în grotescul domn Collins. De remarcat schimbările de registru vocal când, schimbând costumația, interpretele trec de la un personaj la altul. Fiecare personaj are alt timbru vocal, altă tonalitate, altă abordare. Excelent prelucrate sunt inserturile muzicale adecvate momentelor acțiunii, ce aparțin lui Alexandru Suciu, împreună cu armonizarea vocilor de cristal ale interpretelor. Costumele lui Alexandru Boerescu strălucesc în oglinzile de pe rotativa cu paravane, mânuite după necesități. Ele oferă ieșiri și intrări succesive, mereu în mișcare, evidențiate de eclerajul feeric, și el schimbător, coordonat de Alexandru Mâzgăreanu. Întregul angrenaj scenic pus în mișcare de regizor contribuie la un musical de succes, foarte apreciat de publicul vădit entuziasmat de ce vede pe scenă.
M-am întrebat, după ce cortina a fost coborâtă, prin ce procedeu miraculos a putut fi ocolită impregnarea cu nuanțe kitsch spre care ar fi putut aluneca montarea lui Mâzgăreanu. Apoi mi-am dat seama că nu putea și m-am mustrat. Splendoarea acestui spectacol vivant, plin de căldură și culoare, susținut de talentate și inimoase actrițe, nu putea aluneca spre kitsch deoarece nu are componente grosiere în componență, nu vizează frumusețea ostentativă și înfrumusețarea cu orice chip a eposului romanesc. Dimpotrivă, tratează trama narațiunii cu destul discernământ ca să nu degenereze în romantism desuet, parodiere vulgară sau lacrimogenă, ceea ce impune un stil percutant, critic, ușor ironic și o finețe a analizei caracterelor cum rar întâlnești. Așa cum i-ar fi plăcut, cu siguranță, și scriitoarei britanice din epoca realismului timpuriu.
(foto: Volker Vornehm – fotografii din versiunea cu Iulia Samson în locul Mariei Alexievici)
