Csikszereda a fost una dintre echipele din Superliga care au surprins plăcut în acest sezon. Aflată la primul său sezon în prima ligă, formația din Miercurea Ciuc s-a salvat fără emoții de la retrogradare. Totuși, oficialul clubului spune că tratamentul primit a fost unul ostil.
Scandal uriaș după sezonul din Superliga! „Ne-au tratat ca pe o amenințare”
Relația tensionată dintre România și Ungaria se vede de multe ori și în fotbal, iar apariția celor de la Csikszereda în Superliga a reaprins discuțiile despre identitate, simboluri și influența Budapestei în sportul din țara noastră. Clubul ciucan este finanțat de guvernul maghiar.
Suporterii din țara noastră au protestat la adresa echipei din Miercurea Ciuc. Mesajele legate de „Ungaria Mare” au fost aspru sancționate. În paralel, presa din Ungaria a acuzat uneori FRF și mediul fotbalistic românesc de atitudini anti-maghiare.
Președintele lui Csikszereda a tunat: „Am primit multă batjocoră și dispreț din partea mediului românesc!”
Președintele celor de la Csikszereda, István Szondy, a vorbit cu jurnaliștii maghiari despre problemele cu care clubul s-a confruntat în acest sezon. Echipa din Miercurea Ciuc a reușit să supraviețuiască în prima ligă, însă jucătorii și fanii s-au confruntat, conform oficialului clubului, cu mari probleme.
„Legătura noastră cu România este cea mai puternică și cea mai apropiată. Gândesc și simt astfel. Sunt maghiar din România, iar în această țară m-am născut și aici trăiesc. Din partea mediului românesc am primit multă batjocură, dispreț și atacuri constante. În ultimii ani, odată cu ascensiunea FK Csikszereda, au apărut multe tensiuni. Unii au spus că suntem o amenințare pentru fotbalul românesc. Dar noi nu vrem să luăm nimic de la nimeni. Vrem doar să construim ceva aici, acasă.
Mulți râdeau de noi. Ne spuneau că nu avem nicio șansă și că nu putem ajunge nicăieri. Dar am avut răbdare și am continuat să muncim. Nu avem nimic împotriva nimănui. Nu vrem conflicte. Vrem doar respect și condiții egale. Fotbalul ar trebui să apropie oamenii, nu să îi dezbine”, a declarat Szondy pentru Szekelyhon.ro.
Președintele lui Csikszereda, acuzații grave la adresa LPF: „E cum ai vizionat un film cu mafia!”
Atacul lui István Szondy s-a îndreptat și la adresa LPF. Președintele grupării din Miercurea Ciuc este de părere că subvenția pentru televiziune nu este transparentă în România. A dezvăluit că a văzut contractul pentru drepturile TV doar 10 minute. Și asta în prezența reprezentanților Ligii.
„Nu e un secret: am primit 800.000 de euro net în acest sezon. Apropo, toată subvenția pentru televiziune e opacă în toată România, e mafiotă. E atât de oribilă încât, de exemplu, ca unul dintre liderii celor șaisprezece cluburi, ne lăsau să ne uităm la contractul dintre ligă și companiile de televiziune doar zece minute dacă nu aduceam telefon sau cameră foto cu noi și acceptam secretul. Este cum ai viziona un film cu mafia.
Nu mă simt confortabil în mediul Ligii Profesioniste, nu este o coincidență faptul că acum câteva luni l-am autorizat pe Róbert Kálmán Ráduly”, a mai spus conducătorul de la Csikszereda.
Csikszereda a mers la TAS! Motivul pentru care s-a ajuns la această decizie
Oficialul de la Csikszereda spune, în esență, că după promovarea echipei în prima ligă din România, clubul a început să fie tratat diferit din cauza identității sale maghiare. Acesta susține că formația a apelat la TAS pentru ca suporterii să poată intra pe stadion cu steagul Ținutului Secuiesc.
„Totul putea fi evitat foarte simplu. Acum jucăm pe teren propriu împotriva lui Sepsi OSK, care nu a avut niciodată probleme din cauza steagului, pentru că spectatorii oaspeți au putut intra imediat cu el. Noi însă am ridicat această problemă la nivelul reprezentării unei comunități. Iar dacă reprezentăm o comunitate și sportul este și el o formă de reprezentare a acelei comunități, atunci reprezentăm. Nu s-a terminat, există proceduri pe care le vom câștiga. Am făcut apel la tot ce se putea și pe toate căile disponibile și, prin asta, am ajuns în punctul în care steagul maghiar și cel secuiesc nu mai sunt sancționate.
Iar instanța supremă din Elveția a ajuns într-o situație delicată: cazul este despre steagul maghiar, în mijlocul căruia este scris Csíkszereda. Tribunalul Sportiv Elvețian este cea mai înaltă instituție care reglementează dreptul sportiv. De altfel, acesta este singurul loc unde putem obține o înțelegere reală a sensibilității noastre. În schimb, aici nu există asemenea tradiții. Pentru că noi știm bine că, la meciurile naționalei Ungariei, este firesc ca fiecare grup de suporteri din diferite localități, chiar și de peste graniță, să își aducă propriul steag maghiar”, a mai spus oficialul de la Csikszereda, conform sursei menționate anterior.
Anunțuri gratuite din Maramures


