Nouă cupluri din comuna Bistra, care au împlinit sau urmează să împlinească în acest an 50 de ani de căsnicie neîntreruptă, au fost sărbătorite de către administrația publică locală, în cadrul celei de-a XIX-a ediții a evenimentului „Nunta de Aur”, o tradiție devenită emblematică pentru comunitate.

Evenimentul a debutat cu o slujbă religioasă oficiată la Biserica Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului” din centrul comunei, unde sărbătoriții și-au reînnoit jurămintele de iubire, credință și respect reciproc, într-un moment încărcat de emoție.

La finalul ceremoniei, primarul comunei Bistra, Traian Gligor, le-a oferit cuplurilor aniversate diplome de onoare, flori și câte un premiu simbolic în valoare de 500 de lei, în semn de apreciere pentru exemplul de stabilitate și devotament oferit comunității.

Traian Gligor, primarul comunei Bistra: „Aceste familii reprezintă un adevărat model pentru generațiile tinere. Cinci decenii petrecute împreună înseamnă iubire, răbdare, respect și puterea de a depăși împreună toate încercările vieții. Ne bucurăm că putem continua această frumoasă tradiție și să le arătăm recunoștința noastră”, a declarat primarul Traian Gligor.

Atmosfera festivă a continuat în cadrul unei mese organizate de administrația locală, unde cuplurile premiate au depănat amintiri din cei 50 de ani de căsnicie, într-un cadru plin de căldură și emoție.

În cadrul ediției din acest an a evenimentului „Nunta de Aur” au fost premiate cuplurile: Poșogan Ioan și  Maria,  Haida Costantin și Ileana, Balea Remus și Ileana, Gligor Aurel-Ioan și Rodica-Mărioara, Bucea Avram și Maria, Aron Ioan și Ileana,  Dobra Nicolae și Victoria, Bîrla Vasile și Ileana, Balea Constantin și Ileana.

Prin acest eveniment, comunitatea din Bistra continuă să promoveze valorile familiei, respectul și fidelitatea, oferind generațiilor tinere exemple autentice de iubire care a trecut cu demnitate proba timpului.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *