Sfântu Gheorghe este unul dintre puținele locuri din România în care ajungi doar dacă accepți ideea că drumul face parte din experiență, pentru că aici nu există acces rutier clasic, iar ultima parte a călătoriei se face exclusiv pe apă, printre canale, stuf și kilometri întregi de liniște. La capătul brațului Dunării, într-un sat în care mai locuiesc astăzi aproximativ 700 de oameni, viața se desfășoară într-un ritm complet diferit față de orice oraș mare din România, iar lucrurile care în mod normal par banale, zgomotul traficului, aglomerația sau graba permanentă, dispar aproape complet după primele câteva ore petrecute aici.

În timpul verii, populația localității (conform recensământului realizat în 2022, populația comunei este de 794 de locuitori) aproape că se dublează datorită turiștilor, însă, chiar și așa, Sfântu Gheorghe nu capătă atmosfera unei stațiuni aglomerate, ci rămâne genul de loc în care dimineața te trezești cu sunetul păsărilor și al broscuțelor, nu cu claxoane sau muzică dată prea tare pe terase.

Sursă foto: Green Village/ Anca Dude

Prima mea experiență în Delta Dunării

Am ajuns pentru prima dată în Delta Dunării la 29 de ani, iar experiența a fost complet diferită de ceea ce îmi imaginam, mai ales pentru că Delta nu impresionează într-un mod agresiv sau spectaculos din primul moment, ci te obligă să îi descoperi încet ritmul.

Venind din Bucovina, unde am crescut aproape de Munții Rarău și unde natura a fost mereu parte din viața de zi cu zi, credeam că sunt obișnuită cu ideea de liniște și peisaje izolate, însă Delta are un alt tip de energie, una mult mai lentă și mai tăcută, în care apa pare să dicteze tot ritmul locului.

Sursă foto: Wall-street.ro

După câteva zile petrecute aici, începi inevitabil să te gândești cât de puțin valorifică România astfel de locuri și cât de mult potențial există pentru un tip de turism construit în jurul naturii și al experiențelor autentice, nu doar al infrastructurii clasice de vacanță.

Pentru a ajunge în Sfântu Gheorghe trebuie mai întâi să ajungi în Tulcea, Murighiol sau Mahmudia, iar de acolo să continui drumul cu o navă de pasageri sau cu o barcă rapidă, pentru că satul nu poate fi accesat în niciun alt mod.

Drumul pe apă devine, de fapt, primul contact real cu Delta Dunării, iar pe măsură ce înaintezi printre canale și zone întinse de stuf începi să simți că te îndepărtezi treptat de ritmul normal al orașului și intri într-un spațiu în care timpul funcționează diferit.

Pentru cei care aleg să stea la Green Village, transferul cu barca este organizat direct de unitatea de cazare, ceea ce face experiența mult mai simplă din punct de vedere logistic.

Delta Dunării și varianta locală de tuk-tuk

Unul dintre cele mai surprinzătoare lucruri pe care le observi imediat după ce ajungi în sat este faptul că aproape nu există mașini, cred că am văzut maximum cinci în toate zilele petrecute aici, lucru care schimbă complet atmosfera locului și felul în care oamenii se deplasează.

În schimb, localnicii folosesc foarte des tuk-tuk-uri electrice sau mici vehicule asemănătoare, iar imaginea amintește surprinzător de mult de zone turistice din Thailanda, doar că aici decorul este format din canale, stuf și case pescărești, nu din plaje tropicale.

Sursă foto: Wall-street.ro

La început pare un contrast neașteptat, însă după puțin timp îți dai seama că acest tip de transport se potrivește perfect într-un sat în care distanțele sunt mici, traficul aproape că nu există, iar ritmul general al locului este construit în jurul ideii de deplasare lentă.

Ce mănânci în Delta Dunării

Mâncarea din Delta Dunării nu încearcă să impresioneze prin prezentări sofisticate sau meniuri complicate, ci prin faptul că multe dintre preparate sunt făcute după rețete simple, păstrate de generații întregi în comunitățile locale.

Printre preparatele pe care merită să le încerci se numără storceagul, una dintre cele mai cunoscute supe pescărești din zonă, preparată de obicei din pește alb și smântână, dar și icrele proaspete sau scrumbia, care apare frecvent în meniurile restaurantelor locale în funcție de sezon.

În multe locuri din Deltă, experiența culinară are mai degrabă legătură cu prospețimea ingredientelor și cu atmosfera în care mănânci decât cu ideea de restaurant „premium”, iar exact lucrul acesta face experiența să pară autentică.

Sursă foto: Green Village/Anca Vlad

Plimbările cu barca, probabil cea mai bună metodă de a înțelege Delta

Oricât timp ai petrece în Sfântu Gheorghe, adevărata experiență începe în momentul în care pleci cu barca pe canalele Deltei și începi să vezi cât de diferit funcționează acest ecosistem față de orice alt loc din România.

Plimbările pe apă nu au ritmul excursiilor turistice clasice, pentru că aici nu mergi dintr-un punct în altul ca să „bifezi” obiective, ci mai degrabă traversezi zone în care natura pare că funcționează după propriile reguli, fără să fie influențată prea mult de prezența oamenilor.

Pe măsură ce înaintezi printre canale înguste și întinderi mari de stuf, începi să observi păsările pentru care Delta Dunării a devenit cunoscută în toată Europa. Egretele apar aproape constant în apropierea apei, pelicanii pot fi văzuți în grupuri mari plutind sau zburând foarte jos deasupra canalelor, iar lebedele completează imaginea de liniște din Deltă.

Sursă foto: Wall-street.ro

Un loc care nu încearcă să concureze cu Delta

Green Village este unul dintre locurile care încearcă să se integreze în peisajul Deltei fără să îl domine vizual, lucru care se vede încă din modul în care sunt construite spațiile de cazare și din felul în care vegetația a fost păstrată în jurul complexului.

Nu este genul de resort care încearcă să transforme complet locul în ceva artificial sau excesiv de spectaculos, ci mai degrabă funcționează ca un punct de plecare bun pentru oamenii care vor să petreacă câteva zile într-un ritm mai lent, aproape de natură.

În același timp, spațiul este suficient de mare și bine organizat încât să funcționeze și pentru grupuri mai mari sau team building-uri, fără să piardă complet senzația de liniște specifică Deltei.

Sursă foto: Green Village/ Anca Dude

 



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *