U-BT Cluj-Napoca a câștigat campionatul României la U16 Masculin. „Studenții” au încheiat sezonul cu un bilanț de 20 de victorii din 22 posibile și au câștigat finala de la Oradea la o diferență de 24 de puncte.
Clubul pregătit de Mihai Racovițan a trecut la pas, în ultimul act al competiției, de CSA Steaua București. U-BT a câștigat toate cele patru sferturi și s-a impus cu scorul de 100 la 76.
Andrei Bizo a fost principalul marcator al echipei câștigătoare, după ce a încheiat în double-double: 24 de puncte și 14 recuperări. El a fost urmat de Ștefan Hațegan, care a izbutit 22 de puncte și 6 recuperări.
La polul opus, Vlad Spaloghe a ieșit la rampă cu 17 puncte și 3 recuperări, în timp ce Mihai Gruia a încheiat cu 11 puncte și 8 recuperări.
Podiumul a fost completat de CSM Petrolul Ploiești, care a învins cu 55 la 40, în finala mică, CSM CSU Oradea.
Anunțuri gratuite din Maramures


