Publicat la 18 mai 2026
Vineri, 15 mai, în jurul orelor 22.30, un poliţist din Poiana Braşov a sesizat şefii că a fost tentat cu mită. „Un conducător auto, de 64 de ani, pe care l-a oprit în trafic, pe strada Poiana Soarelui din staţiune, şi căruia urma să îi fie aplicată sancţiune în conformitate cu regula de circulaţie încălcată, respectiv conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului, ar fi încercat să îl determine să nu aplice această măsură”, a fost sesizarea agentului de la Rutieră.
Conducătorul auto a ieşit pozitiv la alcooltest a vrut să scape cu 200 de lei.
„Date fiind cele semnalate, o echipă operativă formată din politişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi Serviciul de Investigaţii Criminale s-a deplasat la faţa locului pentru stabilirea tuturor împrejurărilor şi efectuarea cercetărilor ce se impun în acest caz, urmând ca la finalizarea acestora procurorul sub delegararea căruia sunt efectuate actele procedurale să dispună măsurile legale”, a precizat inspector principal Daniel Zontea, purtător de cuvânt IPJ Braşov.
‘, {
height: 57,
autoHeight: false
});
$(“.fancybox-inner”).css({height: ’57px !important’});
}
else
$a.html(data);
});
});
Anunțuri gratuite din Maramures


