Bistrița-Năsăud: Motociclist decedat într-o zonă forestieră din extravilanul localității Prundu Bârgăului
Un motociclist în vârstă de 19 ani a decedat, sâmbătă, în urma unui accident care a avut loc în zona Secu din extravilanul localității Prundu Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud.
Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, echipajele au intervenit în cazul unui motociclist de enduro care s-a accidentat într-o zonă forestieră, victima fiind găsită în stare de inconștiență.
Tânărului i-au fost aplicate manevre de resuscitare, însă organismul său nu a răspuns, fiind declarat decesul la fața locului.
‘Astăzi, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au fost sesizați cu privire la faptul ca un tânăr se afla în stare de inconștiență, în zona Secu, din extravilanul localității Prundu Bârgăului. La locul sesizării a fost identificat un tânăr de 19 ani, din Prundu Bârgăului care s-ar fi accidentat în timp ce se deplasa cu un motociclu. În urma intervenției echipajelor de prim ajutor a fost din nefericire constatat decesul tânărului. Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului continuă cercetările în cadrul unui dosar penal urmând să fie determinate cauzele și împrejurările producerii evenimentului’, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud. AGERPRES/(AS – editor: Anamaria Constantin ,editor online: Andreea Preda)
Afisari: 471
Anunțuri gratuite din Maramures


