📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰

Sistemul de Gospodărire a Apelor Sibiu au anunțat efectuarea unor manevre la vanele golirilor de fund în zilele de 13 și 14 mai 2026. În acest interval, populația dn comunele Gura Râului şi Orlat este sfătuită să evite albia râului în zona barajului din motive de siguranță, deși fundația structurii nu prezintă riscuri.

„Sistemul de Gospodărire a Apelor Sibiu ne informează că în zilele de 13 și 14 mai, între orele 9:00 și 20:00 se vor efectua manevre cu vanele golirilor de fund la acumularea de la Gura Râului. Este interzisă staționarea în albia minoră și în zona de protecție a cursului de apă”, i-au anunţat pe cetăţeni primăriile din comunele Orlat şi Gura Râului. În principiu, golirea presupune evacuarea unui debit de 15 mc/s.

Importanţa barajului de la Gura Râului

La 18 km de Sibiu, în Mărginimea Sibiului se află barajul Gura Râului, unul dintre cele mai interesante baraje ale României. Acumularea este situată în județul Sibiu, barajul se află pe râul Cibin în aval de punctul denumit Pisc, unde se întâlnesc cele două izvoare ale râului Cibin, Râul Mare şi Râul Mic, cu 2 km în amonte de comuna Gura Râului. Barajul este încadrat conform STATS 2923 – 1977 în clasa I de importanță şi se încadrează în categoria de importanță B conform NTLH 021, Acumulare se află în administrarea Administrației Naționale “Apele Române” (ANAR), Administrația Bazinală a Apelor Olt cu sediul în Râmnicu Vâlcea, Sistemul de Gospodarire a Apelor Sibiu.

Cu 73,5 metri înălțime, barajul Gura Râului e al doilea cel mai înalt baraj cu contraforți din țară, după Poiana Uzului (80 de metri), iar în total sunt patru astfel de baraje. Acumularea Gura Râului constituie o primă etapă în amenajarea râului Cibin, în scopul asigurării apei potabile pentru consumatorii din zona Sibiului. Acumularea asigură un debit de apă potabila de 1.440 l/s împreună cu alte surse existente satisface actualele nevoi ale zonei. Ca folosință secundară, acumularea a permis instalarea unei microuzine hidroelectrice la piciorul barajului cu o putere instalată de 3,70 MW. În amplasamentul barajului Valea Cibinului prezintă o secțiune trapezoidală. Roca de bază este reprezentată aproape în totalitate prin gnaisuri cu rare intercalații şi intruziuni de pegmatite. Finalizat în 1980-1981, barajul are rolul de a alimenta cu apă orașul Sibiu, comunele Gura Râului, Cristian, Șura Mare, Ocna Sibiului şi Șelimbăr, dar nu se oprește aici, printre „sarcinile” sale se află și atenuarea viiturilor și producția de energie electrică, la centrala Cibin, de 3,7 MW. Barajul Gura Râului are 328 de metri lungime la coronament, iar lacul pe care-l ţine în spate are 65 de hectare, potrivit SGA Sibiu.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *