Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița va organiza, în perioada 2–4 iunie, o nouă ediție a „Zilelor Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița”, eveniment dedicat dezbaterilor și schimbului de experiență între specialiști din domeniul medical și juridic.
Printre invitații acestei ediții se numără și Simona Anghel, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București și cadru didactic asociat al Facultății de Drept din cadrul Universitatea Titu Maiorescu.
Aceasta va susține prezentarea intitulată „Răspunderea penală pentru malpraxis”, o temă de actualitate pentru sistemul medical românesc, aflată la intersecția dintre medicină și drept.
Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița subliniază faptul că actul medical înseamnă nu doar competență și experiență, ci și asumarea unei responsabilități juridice importante, menite să protejeze atât pacientul, cât și personalul medical.
Conferința va aborda aspecte legate de limitele răspunderii profesionale, prevenție și importanța unei practici medicale desfășurate cu profesionalism, claritate și respect față de pacient.
„Zilele SCJU Bistrița” reunesc anual specialiști din mai multe domenii, având ca obiectiv dezvoltarea unui sistem medical mai sigur, mai eficient și mai bine pregătit pentru provocările prezentului și ale viitorului.
Anunțuri gratuite din Maramures


