Consiliul Local Deva a aprobat bugetul municipiului pentru anul 2026, stabilit la 447,9 milioane lei la capitolul venituri şi 480,4 milioane lei la cheltuieli. Diferenţa de aproximativ 32,5 milioane lei va fi acoperită din excedentul bugetar al anilor anteriori.
În cadrul şedinţei de aprobare a bugetului, primarul municipiului Deva, Lucian Rus, a declarat că administraţia locală traversează o perioadă dificilă din punct de vedere financiar, în special din cauza termenelor limită impuse pentru proiectele finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
„Acest buget vine și cu o presiune extrem de mare, o presiune a ceea ce înseamnă PNRR, și mulțumesc consilierilor locali care au înțeles prioritizarea acestor proiecte și dorința noastră de a le finaliza până în iulie, acest an”, a afirmat edilul.
Potrivit acestuia, municipalitatea gestionează în prezent peste 60 de proiecte de investiţii, dintre care unele au fost începute în urmă cu mai mulţi ani şi au înregistrat întârzieri în vechea administraţie, existând riscul pierderii finanţărilor europene.
„Nu numai aceasta este presiunea, ci și celelalte investiții pe care le avem în momentul de față, proiecte europene în derulare sau care încep să se deruleze în acest an. Ne dorim ca tot ce am început anul trecut să putem finaliza anul acesta, pentru a degreva presiunea pe buget și pentru a fi pregătiți pentru următoarea atragere de fonduri europene”, a mai spus Lucian Rus.
Printre proiectele aflate în derulare se numără 18 investiţii finanţate prin PNRR, dar şi alte programe susţinute din fonduri europene sau guvernamentale, prin Ministerul Mediului, Ministerul Dezvoltării, Programul Operaţional Regional şi Fondul pentru Tranziţie Justă.
Administraţia locală pregăteşte şi noi investiţii importante pentru municipiu. Unul dintre cele mai mari proiecte vizează modernizarea cartierului Micro 15, investiţie estimată la 13,5 milioane de euro. De asemenea, Primăria Deva intenţionează să reabiliteze Corpul C al Palatului Administrativ, proiect evaluat la peste 7 milioane de euro.
Pe lista investiţiilor ce urmează să fie realizate din fonduri nerambursabile se află şi modernizarea Pieţei Cetăţii, reabilitarea sistemului de iluminat public şi eficientizarea energetică a 18 blocuri de locuinţe din municipiu.
Conducerea Primăriei Deva susţine că obiectivul principal pentru acest an îl reprezintă finalizarea investiţiilor aflate deja în derulare şi atragerea de noi finanţări europene, astfel încât presiunea asupra bugetului local să fie redusă în anii următori.
Anunțuri gratuite din Maramures


