Atmosfera finalei Cupei României se simte deja la Sibiu cu aproape 24 de ore înainte de fluierul de start. Marți seară, aproximativ 30 de suporteri ai Universității Cluj s-au adunat în Piața Mare, unde au făcut spectacol cu torțe, steaguri și scandări dedicate echipei favorite. Fanii „șepcilor roșii” au cântat minute în șir în centrul orașului, atrăgând privirile sibienilor și turiștilor aflați în zonă. Momentul a fost surprins și video.

VEZI ȘI: LIVE text, video & foto – Finala Cupei României de la Sibiu: primii fani ai ”șepcilor roșii” au sosit deja în oraș, iar oltenii ajung cu trenul în jur de ora 15.00

Primele grupuri de suporteri au început să ajungă la Sibiu încă de marți, însă adevărata mobilizare este așteptată miercuri, în ziua meciului. Potrivit informațiilor publicate de Ora de Sibiu, aproximativ 4.000 de suporteri ai Universității Cluj vor veni în oraș pentru finala cu Universitatea Craiova. Și oltenii sunt așteptați în număr mare, astfel că Sibiul va deveni, pentru o zi, capitala fotbalului românesc.

CITIȚI ȘI: Clujenii și oltenii invadează Sibiul: unde se strâng galeriile, programul și traseele deplasării spre stadionul Finalei Cupei României

Finala Cupei României aduce la Sibiu nu doar suporteri, ci și o atmosferă de mare eveniment. Hotelurile și unitățile de cazare sunt aproape complet ocupate, iar terasele și restaurantele din centrul orașului au fost pline încă de marți seară. În Piața Mare și pe străzile din centru au început deja să apară suporteri îmbrăcați în culorile celor două echipe, iar scandările s-au auzit până târziu în noapte.

VEZI ȘI: Restricții de trafic în Sibiu pentru finala Cupei României: ce străzi se închid și ce localuri nu au voie să vândă alcool

Partida dintre Universitatea Cluj și Universitatea Craiova se joacă miercuri seară pe Stadionul Municipal Sibiu, arena modernizată care găzduiește unul dintre cele mai importante evenimente sportive organizate în ultimii ani în oraș. Miza este uriașă pentru ambele formații: câștigarea Cupei României și calificarea în cupele europene.

Sibienii care vor să urmărească atmosfera din oraș sunt sfătuiți să țină cont de restricțiile anunțate și de numărul mare de suporteri care vor circula în centrul orașului și în zona stadionului pe tot parcursul zilei de miercuri.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *