LIVE TEXT pe Sport.ro de la ora 20:00, U Cluj și Universitatea Craiova dispută la Sibiu finala Cupei României.
Cele două echipe se luptă și pentru titlul de campioană în Superligă.
Cum s-au calificat Cluj și Craiova în finală
“Şepcile roşii” au avut un parcurs solid în acest sezon. După ce au trecut de fazele eliminatorii, în semifinale, clujenii au obţinut o victorie dramatică în faţa celor de la FC Argeş, în deplasare, impunându-se cu scorul de 5-4 la loviturile de departajare, după ce scorul a fost 1-1 la finalul timpului regulamentar.
Oltenii au confirmat şi ei statutul de echipă puternică în acest sezon, eliminând în sferturi CFR Cluj (3-1) şi reuşind apoi să treacă, după un meci intens, de Dinamo Bucureşti în semifinale, scor 1-1 (calificare decisă ulterior în favoarea craiovenilor, tot la loviturile de departajare).
Bergodi vs Coelho, doi antrenori străini în lupta pentru trofeu
Numit în funcţie la Universitatea Craiova în noiembrie anul trecut, portughezul Filipe Coelho se află, la 45 de ani, în faţa primului trofeu major din carieră în calitate de antrenor principal, anterior pregătind doar cluburi din ţara natală, fără anvergura luptei pentru o cupă naţională.
În schimb, Cristiano Bergodi are un avantaj de experienţă la nivel înalt când vine vorba de trofee! Italianul are deja în vitrina personală două trofee Cupa României (2022 şi 2023) cucerite cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe, plus Supercupa României (2007 şi 2022), prima oară cu Rapid, apoi cu covăsnenii! În plus, Bergodi a mai jucat o finală de Cupă la noi cu FC Naţional (2006).
Festivităţi de Ziua Europei
Federaţia Română de Fotbal a anunţat că împreună cu Comisia Europeană va celebra Ziua Europei la finala Cupei României.
Startul partidei va fi marcat de momente cu o încărcătură emoţională deosebită:
Imnul Europei: Echipele vor păşi pe gazon pe acordurile “Odei Bucuriei”, celebrul fragment din Simfonia a IX-a de Beethoven.
Banderola Unităţii: Căpitanii celor două formaţii vor purta pe braţ însemnele Uniunii Europene, un gest simbolic care subliniază fair-play-ul şi valorile democratice pe care sportul le promovează neîncetat.
Cine va arbitra finala
La centru se va afla Marian Barbu (37 de ani), aflat în faţa primei sale finale de Cupa României din carieră.
Arbitrul din Făgăraş va fi ajutat de asistenţii Mihai Marica şi Marius Badea, în timp ce al patrulea oficial a fost desemnat Ionuţ Coza.
În camera VAR se vor afla Iulian Dima (arbitru VAR) şi Cristina Trandafir (arbitru AVAR).
Anunțuri gratuite din Maramures


