Aproape 300 de animale au fost sacrificate și a fost instituită carantina pe o distanță de 20 de kilometri. Peste 40 de localități sunt supravegheate de autorități, iar mișcarea animalelor este interzisă.
Focarul de variolă ovină a fost descoperit la o stână din localitatea Pietriș, județul Mureș.
Cioban: „Am văzut că au la picioare, în față, niște bubițe roșii. Am chemat veterinarul, a zis să cumpăr ceva unguente”.
După ce analizele de laborator au indicat prezența variolei, autoritățile au sacrificat toată turma. Ciobanul avea aproape 250 de oi și capre, o parte ale sale, o parte date în grija lui, de mai mulți gospodari. O familie a rămas fără șapte oi. Din păcate, nu au fost înregistrate la primărie, așa că e puțin probabil să primească despăgubiri.
Ioan Harpa, păgubit: „Ar trebui animalele tratate, nu omorâte. Au fost tratate înainte, cu două-trei săptămâni. Nu ne-a întrebat nimeni, sunt tratate, nu sunt tratate”.
Maria Harpa, păgubită: „Noi am avut un singur copil, l-am pierdut la 40 de ani, am rămas doi bătrâni ai nimănui. Ca să putem trece peste necazul ăsta, am ținut animale să uităm de toate”.
Dr. Tamás Nagy, director executiv DSVSA Mureș: „Este vorba despre o boală foarte contagioasă. În prima fază, febră, pustule și vezicule pe corp. În zona de protecție sunt 8 localități din județul Mureș, pe o rază de 5 kilometri în jurul focarului. Iar zona de supraveghere cuprinde 43 de localități din Mureș și Bistrița-Năsăud”.
Localnic: „S-a pus carantină timp de o lună de zile. N-are voie să facă tranzacții cu oi, să aducă, să vândă”.
Au fost deschise mai multe anchete. Inspectorii sanitar-veterinari încearcă să afle cum au fost contaminate animalele de la stâna ciobanului.
Anunțuri gratuite din Maramures


