♦ Hubix, companie românească de investiţii, şi The Concept au intrat în dezvoltarea proiectului The Lake Home din Sibiu, un ansamblu rezidenţial care va ajunge la aproximativ 500 de apartamente ♦ Prima fază este aproape complet vândută, iar a doua etapă, cu circa 100 de unităţi, a depăşit deja pragul de 40% vânzări ♦ Dezvoltatorii cred că infrastructura şi creşterea calităţii vieţii vor transforma Sibiul într-o alternativă tot mai atractivă pentru cei care vor să plece din Bucureşti sau Cluj.
„A fost mai mult vorba despre a crea ceva care chiar să rămână după noi, o carte de vizită, un proiect care să rămână un landmark pentru Transilvania şi pentru România, nu doar pentru Sibiu“, explică Daniel Tudor, cofondator, Hubix şi The Concept, raţiunea de a se asocia cu proiectul imobiliar The Lake Home din Sibiu, dezvoltat de Novarion, compania antreprenorului sibian Raul Ţărnaru.
Hubix funcţionează ca un holding de investiţii care atrage capital de la investitori mici şi medii, prin plasamente private, şi îl direcţionează către dezvoltări rezidenţiale şi mixte. Compania are deja expunere în Bucureşti, Cluj, Sibiu şi Timişoara, dar şi în proiecte de retail park în oraşe precum Drobeta-Turnu Severin, Târgu-Mureş sau în judeţul Iaşi. În paralel, The Concept oferă servicii comerciale pentru dezvoltatori, de la vânzări rezidenţiale dedicate proiectelor până la capital markets, joint-venture-uri, tranzacţii cu terenuri, retail parkuri, hoteluri şi consultanţă pentru dezvoltări mari.
„Nu erau doar nişte blocuri. Asta ne-a plăcut foarte mult. Era o comunitate, cu servicii, cu spaţii comerciale, cu apropiere de parc şi de lac. În plus, arhitectura proiectului nu se înscria în tiparul clasic al dezvoltărilor rezidenţiale din Sibiu“, descrie Daniel Tudor motivele asocierii cu proiectul The Lake Home.
În ceea ce priveşte preţurile, piaţa sibiană s-a apropiat semnificativ de nivelurile din marile centre regionale. Potrivit lui Daniel Tudor, studiourile pornesc de la circa 100.000-110.000 de euro, apartamentele cu două camere depăşesc frecvent pragul de 120.000 de euro, iar cele cu trei camere ajung la 160.000-170.000 de euro, la care se adaugă TVA şi locul de parcare.
„Nu mai există apartamente ieftine nici în Sibiu. Costurile de construcţie sunt aproape identice cu cele din Cluj sau Bucureşti. Diferenţele sunt foarte mici, iar dezvoltatorii trebuie să îşi acopere costurile şi riscurile pe termen lung“, afirmă el.
În cadrul proiectului The Lake Home, preţul mediu este de aproximativ 2.100-2.200 euro/mp, sub nivelurile din zonele premium ale Sibiului, unde valorile depăşesc deja 3.000 euro/mp. Dezvoltatorul vede în infrastructură principalul catalizator al creşterii oraşului în următorii ani. Finalizarea autostrăzii către Bucureşti şi îmbunătăţirea conexiunilor feroviare ar putea transforma Sibiul într-o alternativă pentru cei care lucrează remote sau hibrid.
Proiectul va ajunge la aproximativ 500 de apartamente, dezvoltate în mai multe faze. Primele etape au fost deja finalizate înainte de intrarea Hubix în proiect, iar compania este implicată în dezvoltarea următoarelor circa 300 de unităţi. „Suntem aproape de finalizarea primei faze, cu aproximativ 70 de apartamente, iar aceasta este aproape complet vândută. A doua etapă, cu aproximativ 100 de apartamente, a depăşit deja pragul de 40% vânzări şi urmează să lansăm încă o fază nouă în perioada următoare“, afirmă dezvoltatorul.
Potrivit lui Daniel Tudor, ritmul vânzărilor din Sibiu este diferit faţă de Bucureşti sau Cluj, însă piaţa locală se maturizează rapid, iar interesul dezvoltatorilor pentru oraş este tot mai ridicat. „Este un oraş mai mic şi deciziile de cumpărare sunt mai calculate. Există o mentalitate mai apropiată de zona germanică. Dar este o piaţă foarte bună şi cred că se va dezvolta accelerat în momentul în care infrastructura va lega mai bine Sibiul de Bucureşti şi de Cluj“, spune el. Hubix şi The Concept estimează că finalizarea completă a fazelor dezvoltate împreună va avea loc în următorii trei-patru ani. În paralel, dezvoltatorii analizează şi extinderea proiectului pe terenuri din apropiere. „Cu cât ai o comunitate mai mare, poţi aduce mai multe servicii şi creşte calitatea vieţii. Practic, oamenii nu mai trebuie să se deplaseze foarte mult. Ajung pe jos la sală, la restaurant, la clinică sau la magazine“, explică Tudor.
Profilul cumpărătorilor este dominat de familii, dar şi de investitori din diaspora, interesaţi atât de închirierea pe termen lung, cât şi de cea în regim hotelier. „Avem multe familii tinere, dar şi investitori din diaspora. Sunt şi oameni din Bucureşti care iau în calcul să se mute la Sibiu pentru un stil de viaţă mai liniştit şi mai curat“, spune dezvoltatorul. El consideră că următoarea etapă importantă pentru Sibiu este regenerarea urbană a fostelor platforme industriale, după modelul altor oraşe mari din România. „Sibiul încă are multe foste zone industriale foarte bine amplasate. Cred că următorul pas va fi regenerarea acestor terenuri, exact cum s-a întâmplat în Bucureşti, Cluj sau Timişoara. Oraşul are potenţial să crească sănătos şi să rămână unul dintre cele mai locuibile oraşe din România“, conchide Daniel Tudor.
Anunțuri gratuite din Maramures


