Federația Română de Fotbal a expus marți trofeul ”Cupa României” în centrul Sibiului, dar și la Muzeul Astra.

Trofeul pus în joc miercuri, de la ora 20.00 pe ”Municipal” a ajuns de marți la Sibiu și a fost expus în două locuri simbolice, în Centrul Istoric și la Muzeul Astra.

Foto: Cupa României Betano

Marți dupa-amiază, trofeul a ajuns pe ”Municipal”, unde cele echipe au programat antrenamentul oficial.

Foto: Cupa României Betano

”Trofeul Cupei României Betano a ajuns la Sibiu și, înainte de stadion, a poposit în Centrul Istoric și la Muzeul Astra, oferind imagini spectaculoase în culorile celor două finaliste. O fuziune perfectă între fotbal, tradiție și patrimoniul istoric arhitectural național” se arată pe pagina oficială ”Cupa României Betano”.

Foto: Cupa României Betano

În ultimul act din Cupa României 2026 se înfruntă Universitatea Craiova și Universitatea Cluj. În sferturile de finală, ”șepcile roșii” au eliminat pe FC Hermannstadt, 2-1 pe Cluj Arena.

Foto: Cupa României Betano

Stadionul Municipal din Sibiu găzduiește această partidă, care începe miercuri, 13 mai, la ora 20:00.

Foto: Cupa României Betano

Universitatea Cluj are în vitrina cu trofee doar Cupa României cucerită în 1965, sub denumirea Ştiinţa Cluj. Universitatea Craiova are în palmares 8 trofee ale Cupei României.  Penultimul trofeu al oltenilor a fost câștigat în ediția 2017-2018, când o învingeau pe Hermannstadt, aflată atunci în liga secundă.

Foto: Cupa României Betano

Cele două echipe sunt în luptă directă și pentru titlul în Superliga. Craiova are un punct avans față de U Cluj, cu două etape înainte de finalul play-off-ului.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *