Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a sfințit duminică biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din satul Ercea, județul Mureș.
IPS Irineu a oficiat Sfânta Liturghie în prezența credincioșilor și a reprezentanților autorităților locale.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a subliniat importanța participării la viața Bisericii pentru a dobândi harul lui Dumnezeu.
„Biserica este o nouă și universală Fântână a lui Iacob, unde ne întâlnim cu Hristos. Biserica este Fântâna darurilor dumnezeiești, Izvor nesecat de apă vie. Aici avem cuvântul lui Dumnezeu, harul Sfintelor Taine, Sfânta Euharistie și toate splendorile veșniciei, care potolesc setea noastră după infinit și dorul nostru după cer”.
„De două mii de ani, Hristos-Domnul de pe Tronul Împărăției Sale și de pe Altarele bisericilor lumii ne cheamă la El, zicând: Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi; Cel însetat să vină și să ia în dar apa vieții”, a spus ierarhul.
La finalul Sfintei Liturghii, Arhiepiscopul Irineu l-a hirotesit iconom-stavrofor pe părintele Cristian Vasile Moldovan, parohul comunității.
Totodată, cei care au susținut lucrările de restaurare a bisericii au primit distincții din partea ierarhului.
Anunțuri gratuite din Maramures


