Excelența în informatică are din nou nume bistrițean. Alexandru Bogdan Moldovan, elev al Colegiului Național „Liviu Rebreanu” Bistrița, a reușit o performanță excepțională, obținând pentru al treilea an consecutiv Premiul I la etapa națională a Olimpiadei de Informatică Aplicată ACADNET.
Elev în clasa a XI-a A, Alexandru confirmă încă o dată că este unul dintre cei mai valoroși tineri pasionați de informatică și tehnologie din România. După succesele din 2024 și 2025, anul 2026 îl găsește din nou pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, într-o competiție considerată una dintre cele mai dificile din domeniul IT și al rețelisticii.
Rezultatul remarcabil vine și ca urmare a pregătirii coordonate de profesorii Silviu Candale și Ciprian Mureșan, cei care l-au îndrumat în parcursul său educațional și competițional.
Noua reușită reconfirmă valoarea școlii bistrițene și demonstrează că performanța poate deveni o tradiție atunci când talentul, seriozitatea și munca se întâlnesc.
Felicitările merg către elevul campion, profesorii săi și întreaga comunitate educațională care continuă să ducă numele Bistriței în elita națională a informaticii.
Anunțuri gratuite din Maramures


