Iuliu Mureșan (72 de ani), președintele celor de la CFR Cluj, a anunțat încă o achiziție pentru New CFR Cluj. Mai mult decât atât, pentru că este vorba de o revenire, a lui Ioan Ivașcu, fostul jurist al echipei, oficialul a ținut să precizeze că „garantează” pentru acesta și se așteaptă să facă „o echipă bună”.
CFR Cluj se află pe locul 3 în play-off-ul Superligii, cu 41 de puncte, și trece printr-un final de sezon cu multe schimbări la nivelul clubului, după plecarea lui Marius Bilașco (44 de ani) și Bogdan Mara (48 de ani), directorii sportivi considerați artizanii echipei din perioada de succes.
Încă o achiziție pentru New CFR Cluj
CFR Cluj a anunțat încă o achiziție după revenirea lui Marian Copilu (49 de ani), care și-a și făcut apariția în tribune, imediat după ce a fost numit director executiv. Noua achiziție nu este străină de clubul finanțat de Nelu Varga (67 de ani) și condus de președintele Iuliu Mureșan, fiind vorba de Ioan Ivașcu, juristul lui CFR Cluj din perioada 2011-2021.
„O alegere foarte bună. Eu l-am adus acum mulți ani, era angajat la firma de pază. La modul în care lucrează și se implică, eu garantez pentru el. Sigur vom face echipă bună toți trei.
După ce au plecat Bilașco și Mara mă ocupam de prea multe și era nevoie. Nu avem nimic de împărțit și de mâine începem treaba.
Vrem să readucem CFR-ul acolo unde a fost și deja am avut o primă întâlnire cu Marian Copilu.
Ivașcu este un om de fotbal și cunoaște foarte bine clubul. Nu mă interesează alte discuții”, a declarat Iuliu Mureșan pentru Fanatik.
Potrivit sursei menționate, Ioan Ivașcu va deveni consilierul personal al lui Nelu Varga, fostul jurist aflându-se într-o relație foarte bună și cu președintele Mureșan.
Mara, demisie din cauza revenirii lui Marian Copilu
Dacă Marius Bilașco a semnat cu Rapid, ca director sportiv, înlocuindu-l pe italianul Mauro Pederzoli, în cazul lui Bogdan Mara lucruri au stat cu totul altfel.
Mara și-a dat demisia din funcție, iar în spatele deciziei de a pleca după nouă ani petrecuți în Gruia, cu rezultate foarte bune, s-au aflat zvonurile apărute în legătură cu revenirea lui Marian Copilu la CFR Cluj.
CFR Cluj închide campionatul în deplasare
Ultimul meci al lui CFR Cluj are loc în deplasare, la Dinamo (locul 4, cu 37 de puncte). Potrivit LPF, partida a fost programată sâmbătă, 16 mai, de la ora 21:00.
Indiferent de rezultatul meciului, echipele se mențin pe pozițiile lor din clasament.
Astfel, CFR Cluj va evolua în play-off-ul Conference League, în timp ce Dinamo va juca finala barajului pentru preliminariile acestei competiții, care va avea loc pe 29 mai.
Adversara „câinilor” va fi învingătoarea dintre primele două clasate din play-out, care au licență UEFA.
Înaintea ultimei etape din play-out, lider este UTA Arad, cu 36 de puncte, dar cu un meci mai mult decât FCSB, cu care se află la egalitate de puncte. Podiumul este completat de FC Botoșani, cu 33 de puncte.
Partida dintre FCSM și Unirea Sobozia, care închide etapa 8 din play-out, este programată luni, 11 mai, de la ora 21:00.
Anunțuri gratuite din Maramures


